Genocidul armenilor
Publicat de Liviu Goga, 24 aprilie 2015, 08:52
Biserica Armeană i-a canonizat ieri pe cei 1,5 milioane de armeni, care au fost ucişi acum 100 de ani în timpul Imperiului Otoman. Slujba de canonizare a avut loc la Ecimiaţin, centrul Patriarhiei armene, unde se află cea mai veche catedrală creştină din lume, întemeiată în secolul IV, după Christos. Erevanul luptă pentru recunoaşterea şi condamnarea internaţională a uciderii a aproape jumătate din populaţia armeană din acea perioadă, în timp ce Ankara nu acceptă ca evenimentele tragice de acum 100 de ani să fie catalogate drept „genocid”. Astăzi sunt prevăzute mai multe ceremonii oficiale pentru comemorarea celui mai negru episod din istoria armenilor – transmit agenţiile de ştiri. O serie de evenimente de comemorare vor fi organizate astăzi şi în Bucureşti. România ezită și ea să recunoască la nivel oficial că ce s-a întâmplat în 1915 constituie genocid. Însă Bucureștiul nu a recunoscut această pagină neagră a istoriei nici drept „masacru”, așa cum a făcut Germania, care a evitat în acest fel termenul.