Angelica, Gica si Mariana
Publicat de Ducu Mogoseanu, 24 aprilie 2015, 09:26
Eu stau la bloc. Angelica stă în blocul de vizavi. Gica stă la două blocuri mai încolo. Mariana stă cu mine şi cu Tonel, fiu-meu, după cum zice ea şi după cum nu zice Angelica. Pe care o susţine şi Gica. Proaste.
Pe la trei, a venit Angelica să ceară două ouă şi nişte făină. I-am spus că aş servi-o cu toată plăcerea, dar e ăla micu’ acasă, face teme.
Imediat a apărut şi Mariana, care venea indispusă de la fabrică, după cum mi-am dat seama din palma pe care i-a tras-o peste gură Angelicăi, în timp ce-o întreba cu eleganţă: „Unde ţi-e, fă, rochia?”. Abia atunci am observat şi eu că Angelica purta costumul Evei, cu sânii lui Adam.
Între timp, în uşă a apărut şi Gica. Gica e mai frumoasă. Decât Rex. Dar are mustăţi identice. Eu m-am bucurat când am văzut-o pe Gica în pantaloni scurţi, dar Mariana nu prea ştie să se bucure, de-aia am buza de sus ca Angelina Jolie şi pe-aia de jos ca Rex.
Imediat şi-a găsit şi Angelica rochiţa pe care Mariana i-a ajustat-o pe ici, pe colo, cu o lamă. Angelica a plecat fericită şi fără tăieturi.
Gica a-ntrebat dacă poate să rămână să vadă şi ea „Trădarea” şi s-a aşezat pe fotoliu, fără să observe că eu stau deja acolo, motiv pentru care Mariana a sărit peste masă ca Nadia şi i-a tras un adidas în gură acelei fete nevinovate. Uite-aşa a aţipit Gica la serial, în braţele mele.
După ce Mariana a tras-o de picioare pe palier, ne-am aşezat la masă.
Copiii din ziua de azi sunt groaznici! Nu poţi să le mai tai o roşie pe caiet!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.