Creșă la Orșova
Publicat de Liviu Goga, 27 aprilie 2015, 09:01
La Orşova se va înfiinţa o creşă cu fonduri europene în valoare de peste 300.000 de euro, în cadrul unui program implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice. Valoarea totală a contractului de finanţare a proiectului este de 1.410.142,16 lei, respectiv 314.434 euro şi are ca obiectiv principal creşterea şanselor de reintegrare socială a familiilor cu copii cu vârste între 0 şi 3 ani prin facilitarea accesului la servicii sociale puse la dizpoziţie de către Consiliul Local Orşova. Consiliul Judeţean Mehedinţi şi Consiliul Local Orşova nu contribuie cu niciun leu la construcţia acestei grădiniţe. În total, 40 de copii vor beneficia de serviciile centrului de educare şi îngrijire pe timpul zilei, dintre care 10 de etnie rromă.