Ministrul Liviu Dragnea vizitează mâine Centrul Istoric al Craiovei!
Publicat de Cosmin Meca, 13 mai 2015, 18:24
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţie Publice, Liviu Dragnea, se va afla mâine, 14 mai, la Craiova. Pe agenda ministrului, la ora 12:00 este programată o vizită în Centrul istoric al Băniei. Această vizită este organizată în contextul în care Centrul Vechi al Craiovei va fi inaugurat oficial vineri, 15 mai, iar proiectul de amenajare implementat este cofinanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operational Regional 2007-2013.
La ora 13:00 ministrul Liviu Dragnea va face o vizită la Secţia de Cardiologie a Spitalului Judeţean din Craiova, iar ulterior va susţine o conferinţă de presă la sediul Primăriei Craiova.