Calendarul zilei 19 mai
Publicat de Cosmin Meca, 19 mai 2015, 08:02 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:06
EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* ora 10:00 – Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat va avea sedinţă comună cu Comisia juridică a Camerei Deputaţilor – sala 5001, etaj 5
* ora 10:00 – şedintă comună a Comisiilor pentru politica externă din Senat şi Camera Deputaţilor, pentru audierea propunerilor Ministerului Afacerilor Externe de acreditare în calitate de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României – Salonul „Dimitrie Cantemir”
– Senat
* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente
- ora 10:30 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – sala 3047, etaj III
- ora 11:00 – Comisia pentru transporturi şi energie – Sala 4044, etaj 4
- ora 11:00 – Comisia pentru mediu – Şedinţă comună – Sala Comisiei pentru transporturi şi energie – Corp B1, etaj 4, cam. 4044
- ora 11:45 – Comisia pentru mediu – corp E3, etaj 2, cam. 323
- ora 12:00 – Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi
- ora 12:30 – Comisia pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
- ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – cam. 4044, etaj 4
- ora 13:30 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029
* ora 15:00 – lucrări în plen
– Camera Deputaţilor
* ora 8:30 – activitate în Comisiile parlamentare
– Uniunea Europeană
* Reprezentanța Comisiei Europene în România organizează masa rotundă “Impactul Parteneriatului Transatlantic pentru Comerț si Investiții (TTIP) asupra economiei României”, în cadrul căreia va fi prezentată prima analiză specifică de țară a acestui acord comercial – ora 14:00, la Reprezentanța Comisiei Europene, Spațiul Public European, Str. Vasile Lascăr nr. 31, parter. În cadrul mesei rotunde vor lua cuvântul Angela Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România, Lucian Cernat, autorul raportului “Impactul economic al TTIP asupra României”, economist-șef, Directoratul General pentru politici comerciale, Comisia Europeană, Raluca Constantinescu și Ioana Bivolaru, Guvernul României, Cristian Ghinea, director Centrul Român de Politici Europene, și reprezentanți ai societății civile
– Organizaţii internaţionale
* În perioada 19 – 21 mai, are loc cea de-a 43-a Conferinţă Regională Europeană INTERPOL, la care vor participa peste 150 de delegaţi din 50 de ţări, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale invitaţi de Secretariatul General al OIPC INTERPOL
* În perioada 19 – 26 mai, are loc vizita unei misiuni tehnice a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Comisiei Europene
– Diplomaţie
* Institutul Diplomatic Român organizează lansarea volumului „Relaţii româno-cehe” şi Workshop-ul Internaţional „Relaţiile româno-cehe de-a lungul timpului” – ora 10:00
– Economic
* Eveniment prilejuit de aniversarea a 145 de ani de la înfiinţarea Monetăriei Statului – ora 17:30, la sediul BNR, sala „ Mitiţă Constantinescu”. Participă: guvernatorul Mugur Isărescu, Octavian Schen, director general Monetăria Statului şi Cristina Popescu, director general Romfilatelia.Evenimentul se va încheia cu un concert
– Învăţământ, Cercetare
* Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a continuă astăzi cu proba de citit la limba română
– Cultură
* La Muzeul Muncipiului Bucureşti-Palatul Suţu are loc vernisajul „Centenar Gellu Naum” (19 mai -31 mai), organizat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române – ora 12:00
* Concertul de jazz susţinut de Teodora Enache alături de Big Band-ul Radio dirijat de Ionel Tudor – ora 19:00, la Sala Radio
* Cvartetul Arcadia, format din violoniştii Ana Torok şi Răsvan Dumitru, violistul Traian Boală şi violoncelistul Zsolt Torok va susţine un concert la Palatul Tinerimea Română, primul la Bucureşti, după un lung şir de prezenţe pe importante scene ale lumii – ora 19:00
* De la ora 20:00, În Culise organizează o nouă ediție a Nopții One Man Show-ului în cadrul căreia spectatorii se vor putea delecta cu trei spectacole-povești, care scot în evidență importanța teatrului în viața oamenilor. Spectatorii sunt așteptați în atmosfera artsy și underground din Copper’s Pub – Bd. Hristo Botev 25
* Iaşi: Recital susţinut de pianistul Horia Mihail, în cadrul celei de-a V-a ediţii a turneului “Pianul Călător” (22 mar. – 20 mai), organizat în 20 de oraşe din ţară, de Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală Accendo şi susţinut de Radio România – ora 19:00, în Aula BCU. Coproducători: TVR 2 şi Radio România Regional. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi şi Radio România Muzical
* Iaşi: În cadrul manifestărilor culturale Serile DOXOLOGIA are loc piesa de teatru „Întoarcerea zidarului, bazată pe legenda „Meșterului Manole” – ora 19:00, la Teatrul „Luceafărul”
* Budapesta: De la ora 19:30, Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează, în parteneriat cu Budapest Music Center (BMC) recitalul de muzică de cameră „Lumière” susţinut de Matei Ioachimescu (flaut) şi Cătălina Butcaru (pian) – în sala de concerte BMC, Str. Mátyás, nr. 8
* Chişinău: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău în colaborare cu Direcţia Cultură a Consiliului Raional Cahul şi Consulatul General al României la Cahul organizează expoziţia „Constantin Brâncoveanu şi epoca sa” la Gimnaziul din satul Manta, Raionul Cahul. Vernisajul expozitiei va avea loc astăzi, de la ora 12:00, în incinta gimnaziului. Expoziția va fi deschisă până la 19 iunie. La eveniment vor participa: Anca Corfu, consulul general al României la Cahul, Petre Botezatu, șeful Direcției Cultură a Consiliului Raional Cahul și acad. Valeriu Matei, directorul ICR Chișinău
* Stockholm:Cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la dispariția lui Mihail Sebastian și în contextul comemorării aceleiași perioade de la încheierea Holocaustului, Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează, de la ora 18:30, o seară dedicată scriitorului român. Programul cuprinde o discuție între scriitorul și criticul literar suedez, Magnus Florin, și cercetătoarea Camelia Crăciun, specialist în studii iudaice, și lecturi din opera lui Mihail Sebastian în interpretarea actorilor Thérèse Brunnander și Hannes Meidal, din trupa Teatrului Dramatic Regal
* Viena: Trupa Voltaj va reprezenta România cu piesa ”De la capăt”, la concursul Eurovision ale cărui semifinale se vor desfăşura în zilele de 19 şi 21 mai, iar finala, pe 23 mai
– Diverse
* Are loc GALA WELLA 2015 – întâlnirea hairstiliştilor de elită din România prin care se marchează 135 de ani Wella – ora 11:00, la Sala Palatului
Aniversări – Comemorări
– 1841: S-a născut mitropolitul greco-catolic Victor Mihaly (de Apşa); din 1894, ca mitropolit al Blajului, a îndrumat şcolile româneşti de aici şi s-a împotrivit încercărilor de maghiarizare a învăţământului românesc din Transilvania; membru de onoare al Academiei Române din 1894 (m. 1918)
– 1887: S-a născut sculptorul Ion Jalea; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1983)
– 1893: S-a născut H.[aimovici] Bonciu, poet şi prozator (m. 1950)
– 1893: S-a născut George D. Florescu, genealogist; cercetări fundamentale privind boierimea munteană (m. 1976)
– 1910: S-a născut pictorul Ion Ţuculescu; deşi era ca formaţie profesională biolog şi medic, a devenit cunoscut ca pictor, mai ales după 1965, când în primăvară a fost organizată prima retrospectivă postumă, iniţiativă care a prezentat publicului creaţia unuia dintre cei mai importanţi pictori români postbelici (m. 1962) – 105 ani
– 1914: S-a născut Eugen Drăguţescu, pictor şi grafician român stabilit la Roma în 1959 (m. 1993)
– 1919: S-a născut Mircea Chiriac, compozitor de muzică simfonică și profesor la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” (m. 1994)
– 1927: S-a născut Patriciu (Patrick) Mateescu, sculptor şi ceramist român stabilit în SUA din 1979
– 1930: S-a născut actorul Cornel Vulpe (m. 2002) – 85 de ani
– 1938: S-a născut artistul decorator Dionisie Popa (m. 2000). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 14 mai 1938
– 1939: A murit poetul George Petcu; iniţiază (1938), împreună cu prietenii apropiaţi (şi colegi de studii) Ştefan Baciu şi Laurenţiu Fulga, o „Grupare a scriitorilor tineri”, la care îşi dau adeziunea Maria Banuş, Magda Isanos, Ion Frunzetti, Radu Stanca ş.a; iniţiativa eşuează; la începutul lui 1939 reia proiectul, sub forma unei reviste literare, „Contrapunct”, având la bază aceeaşi idee de solidarizare a tinerei generaţii, proiect întrerupt de moartea prematură a poetului (n. 1917)
– 1940: A murit prozatorul, traducătorul şi publicistul T. C. Stan; a lucrat şi ca redactor la Agenţia RADOR (n. 1907) – 75 de ani
– 1941: S-a născut Alexandru Bogdan, medic veterinar şi zootehnist; cercetări în domeniul biologiei animale şi al tehnologiei şi patologiei reproducţiei; membru corespondent al Academiei Române din 1991
– 1943: S-a născut Ion Condiescu, sculptor francez de origine română
– 1952: Se înfiinţează, la Bucureşti, Institutul de Geriatrie (din 1974, Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie „Ana Aslan”), condus, între anii 1958 şi 1988, de acad. Ana Aslan
– 1975: A murit prozatorul I.[on] Dongorozi; autor de manuale şcolare, în colaborare cu Simion Mehedinţi (n. 1894) – 40 de ani. NOTĂ: Unele surse (Dicţionarul scriitorilor români D-L, 1998) dau moartea la 20 mai 1975
– 1979: Publicarea Decretului privind stabilirea orei oficiale de vară pe teritoriul României
– 1992: Parlamentul a adoptat Legea audiovizualului nr. 48/1992, publicată în 25 mai. NOTĂ: Legea va suferi completări şi modificări ulterioare
– 1995: A murit Paul Anghel, prozator, eseist, dramaturg şi scenarist (n. 1931) – 20 de ani
– 1997: Curtea Supremă de Justiţie a reabilitat 21 de intelectuali, printre care Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Nicolae Steinhardt, Vladimir Streinu, Dinu Pillat, Al. O. Teodoreanu, acuzaţi pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale” şi „crimă de trădare de patrie”; cei 21 au fost condamnaţi (în perioada 24.II-1.III.1960) la pedepse cuprinse între 7 ani de închisoare corecţională şi 25 de ani de muncă silnică, cu confiscarea totală a averii; „inculpaţii” erau acuzaţi că au citit şi au discutat cărţi şi manuscrise de filosofie ale unor români „de dincolo” sau pentru relaţiile unora dintre ei cu Ambasadele americană, britanică, franceză ş.a.
– 2005: Partidul Social Democrat (PSD) devine membru cu drepturi depline al Partidului Socialiştilor Europeni (PES) – 10 ani
– 2006: A murit inginerul geofizician Marius Petre Visarion; s-a axat pe prospectarea geofizică a subsolului României; membru corespondent al Academiei Române din 1991 (n. 1929)
– 2007: A avut loc primul referendum naţional privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu; 78,1% dintre cetăţenii prezenţi la vot (circa 4 milioane) au votat împotriva demiterii, iar 21,9% pentru. NOTĂ: La 19.IV.2007, la iniţiativa PSD, Parlamentul a aprobat hotărârea de suspendare din funcţie, pentru o lună, a preşedintelui Traian Băsescu (cu 322 de voturi pentru demitere şi 108 voturi împotrivă), aceasta fiind o premieră pe scena politică românească
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afacerilor Generale
– Berlin: Conferința privind climatul – Dialogul de la Petersberg, la care participă preşedintele francez François Hollande și cancelarul german Angela Merkel
– Rabat: Conferinţa de presă a Amnesty International care prezintă un nou raport privind cazurile de tortură și rele tratamente în Maroc și Sahara Occidentală
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Medicului de Familie”; stabilită în 2010 (- 5 ani) de organismul profesional internaţional al medicilor de familie – WONCA (The World Organization of Naţional Colleges, Academies and Academic Associations of General Practitioners/Family Physicians), cu ocazia Conferinţei internaţionale de la Cancun. În România ziua a fost marcată pentru prima oară în 2013
– 1593: S-a născut pictorul flamand Jacob Jordaens (m. 1678)
– 1762: S-a născut filosoful german Johann Gottlieb Fichte; rol însemnat în formarea conştiinţei naţionale germane şi cunoscut ca părinte al idealismului german (m. 1814)
– 1802: „Legiunea de onoare” (Légion d’Honneur) este fondată de Napoleon Bonaparte pentru a recompensa talente excelente și mari virtuți, cea mai înaltă distincție civilă și militară franceză; romană prin nume, (inspirată de “Legio honoratorum conscripta” din Antichitate), prin simbolismul ei (drapelul) și prin organizare (16 cohorte pentru Franța), “Legiunea de Onoare” se eliberează de tradiția ordinelor Regimului vechi, fiind deschisă tuturor, și nu numai nobililor, funcționarilor, bogaților și celor cu influență. În data de 14 iulie 1804 a avut loc la Capela Invalizilor prima repunere a “Legiunii de Onoare”, de către Napoleon Bonaparte, ofițerilor merituoși, în cursul unei ceremonii oficiale fastuoase
– 1861: S-a născut Nellie Melba, soprană australiană de origine scoţiană (m. 1931)
– 1881: S-a născut Mustafa Kemal Atatürk, general şi om politic turc; primul preşedinte al Republicii Turcia (1923-1938) şi fondatorul statului modern (m. 1938)
– 1890: S-a născut Ho Şi Min, om politic vietnamez; preşedinte al R. D. Vietnam (1945-1969); fondator al Partidului Comunist din Indochina (1930) (m. 1969) – 125 de ani
– 1892, 19/31: S-a născut scriitorul rus Konstantin Paustovski (m. 1968)
– 1895: A murit José Marti, scriitor şi om politic cubanez; fondator al Partidului Revoluţionar Cubanez (1892); unul dintre organizatorii şi conducătorii răscoalei anti-spaniole (n. 1853) – 120 de ani
– 1897: S-a născut Enrico Mainardi, violoncelist, dirijor şi compozitor italian (m. 1976, la München)
– 1898: S-a născut Julius Evola, publicist și filosof politic italian, autor pe cât de prolific și strălucit pe atât de controversat (m. 1974)
– 1899, 19/31: S-a născut scriitorul rus Leonid Leonov (m. 1994). NOTĂ: Majoritatea surselor dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 31 mai 1899
– 1912: A murit scriitorul polonez Bolesław Prus (pseudonimul lui Aleksandr Głowacki), cea mai importantă figură a literaturii poloneze a secolului al XIX-lea (n. 1847)
– 1914: S-a născut Max Perutz, biolog austriaco-englez, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (m. 2002)
– 1918: A murit pictorul simbolist elveţian Ferdinand Hodler (n. 1853). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 20 mai 1918
– 1938: S-a născut Herbie Flowers (Brian Keith Flowers), muzician britanic specializat în chitară bas, contrabas şi tubă devenit cunoscut pentru activitatea cu David Bowie şi Elton John iar mai târziu cu Lou Reed
– 1941: S-a născut scenarista, regizoarea şi producătoarea americană Norah Ephron, care a semnat comedii romantice precum „Nopţi albe în Seattle” şi „Când Harry a cunoscut-o pe Sally” (m. 2012)
– 1945: S-a născut Pete Townshend, chitarist şi compozitor britanic; membru fondator al formaţiei rock „The Who” – 70 de ani
– 1946: S-a născut actorul italian de film Michele Placido
– 1954: A murit compozitorul american Charles Ives (n. 1874)
– 1994: A murit Jacqueline Kennedy Onassis, ziarist şi editor american; soţia fostului preşedinte al SUA John F. Kennedy şi, apoi, a magnatului grec Aristotel Onassis (n. 1929)
– 1977: S-a născut Natalia Oreiro, actriţă de film şi cântăreaţă uruguayană
– 2011: A murit fostul premier irlandez Garret FitzGerald, care a condus două guverne în perioada 1981-1987, marcată de o severă criză economică; a jucat un rol important în instaurarea păcii în Irlanda de Nord, iar în 1985 a negociat un tratat cu Marea Britanie care oferea Irlandei, în premieră, un rol în afacerile de pe teritoriul britanic (n. 1926)