Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Iohannis cere aprobare pentru construcţii militare străine

Radio România Oltenia

Publicat de Ducu Mogoseanu, 18 mai 2015, 19:48

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis parlamentului o scrisoare prin care solicită aprobarea staţionării şi constituirii unor structuri militare străine pe teritoriul României.

Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Nicolae Mircovici, a precizat că este vorba de o unitate de integrare a forţelor NATO şi un comandament multinaţional de divizie, structuri care vor activa în Ganizoana Bucureşti.

„Atâta timp cât există în zona Ucrainei de est situaţia inclusiv de lupte deschise între forţele separatiste şi forţele militare ucrainene, evident că fiind vorba de câteva sute de kilometri, România nu poate fi indiferentă într-o astfel de situaţie şi NATO cu atât mai puţin.

„Aceste structuri sunt necesare în astfel de situaţii pentru a putea organiza o luptă de apărare în cazul în care aceasta este necesară şi chiar cu scopul de descurajare în cazul în care acest lucru este făcut public”, a spus Nicolae Mircovici.

Solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis va fi supusă aprobării plenului reunit al parlamentului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: Radio România Actualităţi

Alegeri prezidențiale 2024: Tot ce trebuie să știi despre votare
National duminică, 24 noiembrie 2024, 07:30

Alegeri prezidențiale 2024: Tot ce trebuie să știi despre votare

Tot ce trebuie să știi despre...

Alegeri prezidențiale 2024: Tot ce trebuie să știi despre votare
Românii își aleg președintele: Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc astăzi
National duminică, 24 noiembrie 2024, 07:00

Românii își aleg președintele: Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc astăzi

Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc...

Românii își aleg președintele: Primul tur al alegerilor prezidențiale are loc astăzi
Gabriel Cotabiță a decedat la vârsta de 69 de ani
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:28

Gabriel Cotabiță a decedat la vârsta de 69 de ani

Artistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de...

Gabriel Cotabiță a decedat la vârsta de 69 de ani
Avertizare meteo: Cod galben de viscol și condiții severe de iarnă
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:22

Avertizare meteo: Cod galben de viscol și condiții severe de iarnă

Avertizarea de cod galben de viscol până astăzi la ora...

Avertizare meteo: Cod galben de viscol și condiții severe de iarnă
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:11

România și Bulgaria, aproape de aderarea completă la spațiul Schengen

De la 1 ianuarie, România şi Bulgaria urmează să adere la spaţiul...

România și Bulgaria, aproape de aderarea completă la spațiul Schengen
National sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 09:56

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea...

Campania electorală s-a încheiat, urmează votul pentru alegerea președintelui
National vineri, 22 noiembrie 2024, 17:14

Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie

Aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12...

Viktor Orban: aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen va fi votată pe 12 decembrie
National vineri, 22 noiembrie 2024, 15:30

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave

Servicii gratuite pentru persoanele asigurate la...

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave