Ziua Internațională a Biodiversității
Publicat de Cosmin Meca, 22 mai 2015, 07:47
Naţiunile Unite au proclamat ziua de 22 mai Ziua Internaţională pentru Diversitatea Biologică.
Semnată de către 150 de șefi de guvern la Summitul de la Rio asupra Pământului din 1992, Convenția Asupra Diversității Biologice este dedicată promovării dezvoltării durabile. Concepută ca o metodă practică pentru transpunerea în realitate a principiilor Agendei 21, convenția recunoaște că diversitatea biologică reprezintă ceva mai mult decât plante, animale, microorganisme și ecosistemele acestora.
În ceea ce privește România, valoarea internațională a Deltei Dunării a fost recunoscută și inclusă în rețeaua mondială a rezervațiilor biosferei în anul 1990, în cadrul programului ‘Omul și Biosfera’ (MAB) lansat de UNESCO în 1970. De asemenea, Rezervația Biosferei Delta Dunării a fost recunoscută ca zonă umedă de importanță internațională, în special ca habitat al speciilor de apă, conform Convenției de la Ramsar, la care România a aderat în 1991.