Voltaj in finala Eurovision
Publicat de Cosmin Meca, 23 mai 2015, 09:07
Artişti din 27 de state vor urca pe scenă în această seară, la Viena, în finala concursului Eurovision.
Trupa Voltaj, reprezentanta României , este a 20-a în ordinea intrării în concurs, după Letonia şi înainte de Spania. Piesa lor, „De la capat/ All Over Again” , poate fi votată de publicul din celelalte ţări participante. Finala celei de-a 60-a ediţii a concursului Eurovision începe la ora 22.00.
Prima ediţie a acestui concurs avut loc în 1956, în Elvetia, iar show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive si mai urmarite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numara ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion sau Johnny Logan. Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de doua ori locul al treilea – Luminita Anghel şi Sistem în 2005 la Kiev ; Paula Seling şi Ovi în 2010 la Oslo şi o dată locul al patrulea câştigat de Mihai Trăistariu la Atena în 2006.