Vulcanul Wolf a intrat în erupție
Publicat de Cosmin Meca, 26 mai 2015, 13:37
Vulcanul Wolf a intrat în erupție ieri, 25 mai, în arhipelagul ecuadorian Galapagos, amenințând habitatul unei specii de iguane roz unice în lume, au anunțat autoritățile, potrivit Agerpres.
Avertismentul a fost lansat de un vas turistic care a observat explozia vulcanică când se afla în apropierea insulelor înscrise în Patrimoniul Mondial al UNESCO. Autoritățile urmează să efectueze un zbor pe insula pe care se află vulcanul de 1.700 de metri, a cărui ultimă erupție datează din 1982.
Împrejurimile vulcanului nu sunt locuite de oameni, însă adăpostesc o populație de iguane roz unică în lume.