Spectacol la Scoala Gimnaziala „Traian” Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 3 iunie 2015, 14:48
Ȋn cadrul proiectului de parteneriat Comenius Regio – “Education and career guidance” Şcoala Gimnazială “Traian” este unul dintre partenerii acestui proiect, și azi a primit a treia vizita a dascălilor turci cu scopul realizarii schibului de experienţă.
Ȋn cadrul acestei vizite a fost prezentat un spectacol realizat de către elevii școlii, de la cei mai mici dintre ei, în vârstă de numai 7 ani, pană la elevii claselor gimnaziale.
Oaspeţii au fost impresionaţi și s-au bucurat pentru fiecare moment prezentat. Cunoșteau Şcoala Gimnazială “Traian” ca fiind o școală cu istorie, o școală de prestigiu din zona Olteniei, iar azi au descoperit că, deși faima școlii este dată în general de premiile obţinute la concursuri literare și știinţifice, elevii desfășoară și numeroase activităţi sportive și cultural- artistice, reușind să facă faţă rigorilor școlare, dar să își urmeze și hobbyurile și să își lărgească orizontul cultural.
Toţi cei prezenţi s-au relaxat, s-au binedispus și s-au aproapiat de spiritul românesc – atât invitaţii, cât și elevii școlii care s-au bucurat și și-au încurajat colegii.
MOMENTE:
- La pianină – Luca Andrei Voinescu, in varsta de numai 7 ani, a interpretat 3 melodii din
repertoriul international (Phil Collins – Groovy Kind of Love, Ed Sheeran– I See Fire și Richard Clayderman – Balada pentru Adeline)
- De la clasa a VIII-a, Daria Mirea, care a obţinut premiul I la Festivalul Francofoniei cu
melodia “Somethig~s Got a Hold on Me” .
- Flavius Ştefan, clasa a VI-a. Şi el a obţinut premiul I la Concursul “Artă sau violenţă – tu
alegi!” cu melodia “Rise Like a Phoenix”.
- Ana Doană, clasa a IV-a, a interpretat o melodie din repertoriul românesc de
muzică ușoară, melodia “Trăiesc”. Cu această melodie a obţinut premiul I atât la Concursul “Artă sau violenţă – tu alegi!”, cât și la Festivalul Naţional “Coloana Infinitului” de la Târgu Jiu.
- Elevii clasei a III-a A care formează grupul vocal “Albinuţe de pe șes” și care au obţinut
premii la Festivalul Interjudeţean “Vis de copil” au cântat azi 3 melodii populare: “Cui nu-i place dragostea”, “Morăriţa” și “Potpuriu”, adică un colaj de cantece populare .
- Spectacolul s-a încheiat cu un moment de dansuri populare, pregătit de Ansamblul
“Mugurașul”, coregraf – Ionel Garoafă, ȋnsoţiţi și îndrumaţi mereu de către domnul director artistic Marian Dincă. Ansamblul a prezentat o suită din zona noastră geografică, zona Olteniei (“Alunelul bătrânesc”), apoi o suită din zona Dobrogei, cu influenţe etnice, în care oaspeţii s-au bucurat să recunoască și influenţe turcești.
Prezentatori: Balint Maria și Cotoi Tudor.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.