Scrisoare pentru autostradă
Publicat de Liviu Goga, 8 iunie 2015, 07:06
Craiova va fi racordată la două drumuri expres: „Valahia Expres“ București – Alexandria – Craiova și „Danubius Expres“ Craiova – Drobeta Turnu Severin – Lugoj. Singura autostradă care va traversa regiunea va fi Craiova – Pitești (124 km), programată până în 2020, prin parteneriat public-privat (PPP). Autostrada Craiova – Pitești va fi cu taxă, realizată prin investiții private. Lipsită de drumuri care să o lege de Europa de Vest, Oltenia riscă să cadă din punct de vedere economic, avertiza recent europarlamentarul Marian Jean Marinescu. În aceste condiții, un grup de parlamentari au trimis la Bruxelles o scrisoare deschisă prin care cer introducerea în lista de priorități a unei autostrăzi Craiova – Lugoj.