Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

După 25 de ani. Fenomenul Piaţa Universităţii amintit în 10 zile de Radio România Cultural

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 8 iunie 2015, 09:59 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:31

Radio România Cultural marchează, în perioada 8-18 iunie, 25 de ani de la Fenomenul Piaţa Universităţii prin dezbateri la Timpul Prezent şi printr-o serie de documentare originale Storymania.

„Mai bine haimana, / Decât trădător, / Mai bine huligan, / Decât dictator, / Mai bine „golan”, / Decât activist, / Mai bine mort, / Decât comunist!” Vă mai amintiţi de Imnul Golanilor? El va rămâne pentru totdeauna legat de fenomenul Piaţa Universităţii care, dincolo de miza politică, a reprezentat un spaţiu boem unde scriitori, filosofi, muzicieni, actori, plasticieni, arhitecţi, regizori şi-au găsit un loc al creativităţii spontane. În Golania, zona liberă de neocomunism, erau pancarte, un ecran de proiecţie, afişe, graffitti-uri, confecţionate de studenţii de la Arhitectură, un balcon unde se ţineau discursuri, se citeau liste cu revendicări, apăreau intelectuali şi dizidenţi care creditau, prin simpla lor prezenţă, manifestaţia maraton.

Fenomenul Piaţa Universităţii a fost o stare de spirit, la care au aderat personalităţi din lumea întreagă: Eugene Ionesco s-a autodeclarat „academician golan”, Alexandru Paleologu care era atunci ambasadorul României în Franţa s-a autonumit „Ambasador al Golanilor”, chiar şi foarte cunoscuta călugăriţă misionară Maica Tereza transmitea un mesaj de solidaritate cu Piaţa Universităţii.

Piaţa Universităţii a fost, în primăvara lui 1990, sediul protestatarilor care se opuneau noului regim condus de Ion Iliescu. Acesta a câştigat, cu un scor zdrobitor, alegerile din 20 mai, primele alegeri libere. În noaptea de 12-13 iunie forţele de ordine încep să intervină pentru a-i evacua din Piaţa Universităţii pe ultimii manifestanţi. În 14 iunie mii de mineri, în frunte cu Miron Cozma, au venit în Bucureşti şi au devastat sediile partidelor de opoziţie, au bătut manifestanţi anti-comunişti şi simpli trecători. Bilanţurile oficiale ale zilelor de 13-15 iunie 1990 vorbesc despre 6 morţi şi sute de răniţi, asociaţiile victimelor mineriadelor susţin că e vorba de mai mulţi. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat statul român să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei din iunie 1990 şi să găsească vinovaţii.

În săptămâna 8-11 iunie la Timpul prezent discutăm despre fenomenul Piaţa Universităţii şi mineriada din iunie 1990, împreună cu invitaţii noştri, între care îi amintim pe istoricii Clara Mareş, Alin Rus, scriitorul şi antropologul Florin Dumitrescu. În fiecare zi, de luni până joi, de la 11:30 la 12:00. Realizatori: Adela Greceanu şi Matei Martin.

Sfertul de secol trecut de la Fenomenul Piaţa Universităţii va fi marcat şi în săptămâna 15-18 iunie prin patru documentare originale difuzate de radio România Cultural în cadrul liniei Storymania.

Piata Universitatii

Banca Națională a României marchează 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun”
National luni, 4 noiembrie 2024, 10:16

Banca Națională a României marchează 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun”

Banca Națională a României (BNR) va lansa marți, în circuitul numismatic, o monedă din aur pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la...

Banca Națională a României marchează 80 de ani de la desfășurarea Operațiunii ,,Neptun”
Ucraina: noi atacuri cu drone ale armatei ruse
National luni, 4 noiembrie 2024, 09:46

Ucraina: noi atacuri cu drone ale armatei ruse

Armata rusă a lansat, aseară, noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei...

Ucraina: noi atacuri cu drone ale armatei ruse
stampila alegeri
National duminică, 3 noiembrie 2024, 09:45

Cetăţenii Republicii Moldova votează în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale

...

Cetăţenii Republicii Moldova votează în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
Polițiștii rutieri reamintesc șoferilor că au obligația să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă
National duminică, 3 noiembrie 2024, 09:36

Polițiștii rutieri reamintesc șoferilor că au obligația să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă

...

Polițiștii rutieri reamintesc șoferilor că au obligația să aibă mașinile echipate cu anvelope de iarnă
National sâmbătă, 2 noiembrie 2024, 09:38

Ministrul român de externe se arată încrezător că Republica Moldova va face parte din UE

...

Ministrul român de externe se arată încrezător că Republica Moldova va face parte din UE
National sâmbătă, 2 noiembrie 2024, 09:36

Absolvenții de medicină și farmacie se pregătesc pentru concursul de rezidențiat

...

Absolvenții de medicină și farmacie se pregătesc pentru concursul de rezidențiat
National vineri, 1 noiembrie 2024, 18:47

1 noiembrie – Ziua Națională a Radioului

Radioul nu este istorie, radioul are o istorie, a spus astăzi președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în ziua în care Radio România...

1 noiembrie – Ziua Națională a Radioului
National vineri, 1 noiembrie 2024, 18:35

România, pe primul loc din Europa la capitolul mame minore

Organizaţia „Salvaţi Copiii” atrage, din nou, atenţia, asupra situaţiei mamelor minore, România fiind, în continuare, pe primul loc din...

România, pe primul loc din Europa la capitolul mame minore