Ziua Internationala a Energiei Eoliene
Publicat de Cosmin Meca, 15 iunie 2015, 10:26
„Ziua Internaţională a Energiei Eoliene” (Global Wind Day) a fost pentru prima dată sărbătorită în 2007, în Europa, doi ani mai târziu fiind adoptată la nivel internaţional. De organizarea ei se ocupă EWEA (European Wind Energy Association) şi GWEC (Global Wind Energy Council). În asociere cu EWEA şi GWEC, asociaţiile naţionale de energie eoliană şi societăţile implicate în producţia de energie eoliană organizează diferite evenimente, cu scopul de a promova şi informa despre puterea şi potenţialul vântului.