Parcare extinsa pentru Aeroportul Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 19 iunie 2015, 07:15
Parcarea Aeroportului Internațional Craiova va fi extinsă, în următoarele luni, cu 200 de locuri. Licitația pentru proiectare și execuție a fost câștigată la a doua strigare de o firmă din Bănie, întrucât la prima procedură nu se prezentase nici un ofertant. Societatea din Craiova a câștigat contractul, semnat pe 10 iunie, la o valoare aproape egală (707.850 de lei fără TVA) cu cea estimată (708.582 de lei fără TVA) de Consiliul Județean Dolj, organizatorul licitației. Extinderea parcării urmează să fie realizată pe o suprafață de aproximativ 4.400 mp, în continuarea celei existente din zona „Sosiri“. Aceasta urmează să fie supravegheată video, cu minimum patru camere de luat vederi cu rotire la 360 de grade, care vor funcționa 24 de ore din 24. Totodată, în proiect este inclus și iluminatul exterior.