„Crosul copilariei”
Publicat de Cosmin Meca, 19 iunie 2015, 16:24
A treia ediţie a “Crosului Copilăriei” va avea loc mâine, în Parcul “Nicolae Romanescu”. Competiţia va lua startul la ora 09:30, pe Velodrom. Alergarea se va desfășura pe diferite distanţe, în funcţie de categoria de vârstă. Fiecare copil trebuie să fie însoţit de un părinte sau un tutore, iar pentru înscriere va trebui să aibă o copie a certificatului de naştere şi o adeverinţă de la medicul de familie, în care să fie menţionat faptul că este apt pentru sport. Taxa de participare pentru fiecare copil este de 10 lei, iar banii care se vor strânge vor fi redirecţionaţi către copiii cu autism de la ANCAAR Craiova.