Sarbatoarea iei la Craiova
Publicat de Cosmin Meca, 23 iunie 2015, 09:09
Sărbătoarea de Sânziene sau Drăgaica și Ziua Universală a Iei vor fi marcate, mâine, și la Craiova printr-o paradă a iei, o ședință foto pentru participanţi, un concurs cu premii, un atelier de coronițe realizate manual din sânziene şi un spectacol folcloric. Toate în cadrul evenimentului „Craiova se îmbracă în ie!”, organizat de Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”. Ora de întâlnire este 18.00, iar locul – Piața „Mihai Viteazul”, unde craiovenii de toate vârstele sunt așteptați pentru participarea la paradă. Accesul la eveniment este liber, iar ținuta recomandată este ie / cămașă țărănească.
foto: iefestival.md