Unde ne adapostim de canicula?
Publicat de Cosmin Meca, 8 iulie 2015, 11:57
Medicii recomandă în această perioadă un consum sporit de lichide, evitarea alcoolului şi a cafelei , precum şi o alimentaţie bogată în fructe şi legume proaspete. În toate oraşele , autorităţile au amenajat puncte de prim-ajutor şi corturi medicale pentru cei afectaţi de căldura extremă. Trei astfel de puncte anticaniculă funcționează în Rm. Vâlcea, în cele trei pieţe ale oraşului – Centrală, Nord şi Ostroveni. Cei afectaţi de căldura extremă vor găsi în aceste puncte încăperi răcoroase în care se pot odihni întinşi pe un pat, pot bea un pahar cu apă rece şi, dacă este nevoie, beneficiază şi de asistenţă medicală primară asigurată de cadrele medicale preşcolare şi şcolare aflate în evidenţa municipalităţii. La Slatina în toate sediile instituţiilor şi structurilor subordonate Primăriei se distribuie apă potabilă, iar ca puncte de prim-ajutor au fost stabilite cinci farmacii, dar şi sediul Direcţiei Protecţie şi Asistenţă Socială de pe strada Buzeşti, Clubul Pensionarilor de pe strada Victoriei şi Centrul de Îngrijire de pe strada Nicolae Bălcescu.