Paradă refuzată de NATO
Publicat de Liviu Goga, 16 iulie 2015, 12:32
Cinci state NATO nu vor participa la parada pe care Croația o va organiza la 5 august pentru a celebra 20 de ani de la operațiunea forțelor armate croate „Furtuna”. Dacă la 5 august croații serbează Ziua Victoriei, Serbia afirmă că operațiunea „Furtuna” a fost o operațiune de purificare etnică, îndreptată împotriva sârbilor. Invitația Croației a fost declinată de SUA, Marea Britanie și Germania, care au explicat că nu doresc să reaprindă tensiunile în regiune. Prezența la paradă a fost confirmată doar de Slovenia. Presa croată susține că acest eșec al autorităților de la Zagreb reprezintă o consecință a activității intense a diplomației sârbe. „Organizarea unei parade militare pentru a sărbători operațiunea Furtuna, cea mai cumplită operațiune de epurare etnică de după cel de-al Doilea Război Mondial, rănește profund cei 200.000 de sârbi obligați să se refugieze și în niciun fel nu contribuie la stabilitatea regiunii, la procesul de reconciliere și la redobândirea încrederii. Fiecare stat invitat, deci și Slovenia, trebuie să aibă în vedere toate acestea când decide să participe la parada, la care se glorifică crime de război” – a declarat ministrul sârb al apărării Bratislav Gasic.