Bani salvatori
Publicat de Cosmin Meca, 17 iulie 2015, 09:21
Complexul energetic Hunedoara a primit prima tranşă din ajutorul de stat individual de salvare, aproximativ 100 de milioane de lei. Vor fi plătite astfel cheltuieli curente şi certificate de emisii de gaze cu efect de seră necesare. Alte circa 70 de milioane de lei care vor veni ulterior vor fi folosite pentru susţinerea activităţilor la nivel minim pentru o perioadă de 6 luni de la acordare. CE a aprobat în aprilie ajutorul de salvare pentru Complexul energetic Hunedoara, iar România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare în cazul în care întreprinderea nu va rambursa banii. Complexul energetic Hunedoara este cel mai mare agent economic din Valea Jiului şi este singura societate care furnizează agent termic în municipiul Deva şi în oraşele din regiune.