Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

„NATO-UE. A Smarter Collaboration”

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 20 iulie 2015, 09:10 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 11:04

NATO-EU-15072015-Poster
Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D pentru politică externă, a găzduit miercuri seară, în Parlamentul European, lansarea volumului „NATO-UE. A Smarter Collaboration” şi dezbaterea privind colaborarea dintre Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic şi Uniunea Europeană privind operaţiunile, politica de securitate şi apărare, precum şi experienţa acumulată în Afganistan şi Kosovo. La eveniment au participat eurodeputaţi, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Consiliului şi ai NATO, precum şi diplomaţi acreditaţi la Bruxelles. 
Conform eurodeputatului PSD, Victor Boştinaru: „Prezentarea acestei cărţi şi dezbaterea iniţiată pe teme de securitate şi apărare, în cadrul acestui eveniment, vine într-un moment în care Europa are nevoie de o strategie de acţiune concertată în aceste domenii, cu măsuri concrete de prevenire şi combatere a ameninţărilor emergente. Coordonarea în acest context între Uniunea Europeană şi NATO, cu privire la răspunsul faţă de ameninţările comune, nu este doar recomandabilă, ci se impune.”
În egală măsură, Jamie Shea, adjunctul asistentului Secretarului General al NATO pentru provocări emergente de securitate, a subliniat că:„Această carte este scrisă de un cunoscător desăvârşit al relaţiilor internaţionale, care a activat atât în cadrul NATO, cât şi în UE. Gabriela Horoşanu poate oferi perspective reale pe acest subiect. Bazată pe o analiză corectă a relaţiei de cooperare existente între NATO şi UE până în prezent, în Balcani şi Afganistan, ea prezintă multe propuneri utile şi constructive pentru a consolida această relaţie şi în viitor.”
LansareNATO-UE01
Cristian Bădescu, Reprezentantul Permanent adjunct al României pe lângă Uniunea Europeană, a exprimat de asemenea aprecieri pentru această contribuţie românească în dezbaterea asupra dimensiunilor teoretice şi practice ale procesului de consolidare a parteneriatului strategic între Uniunea Europeană şi NATO. În intervenţia sa din cadrul dezbaterii, Cristian Bădescu a prezentat evoluţiile recente şi perspectivele colaborării între cele două organizaţii, subliniind că sprijinirea acestui proces reprezintă una dintre liniile directoare ale noii Strategii naţionale de securitate a României.
LansareNATO-UE02
Autoarea volumului, expertă în problematici de securitate şi apărare, Gabriela Horoşanu a subliniat faptul că: „Volumul de faţă însumează experienţa academică şi instituţională, activitatea la nivel strategic şi în teren. Conceptul acestui demers are ca fundamentare necesitatea unei sinergii reale între cele două instituţii, gardieni ai stabilităţii şi valorilor pe care se bazează societăţile noastre. Pe fondul unei instabilităţi a securităţii internaţionale, Uniunea Europeană şi NATO trebuie să-şi asume rolul de monitorizare, mediere şi intervenţie – unde cazuistica o impune.”
Ucraina cere arme anti-aeriene avansate după atacul cu o rachetă balistică nouă din partea Rusiei
International sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 10:29

Ucraina cere arme anti-aeriene avansate după atacul cu o rachetă balistică nouă din partea Rusiei

Ucraina a solicitat partenerilor occidentali arme anti-aeriene de ultimă...

Ucraina cere arme anti-aeriene avansate după atacul cu o rachetă balistică nouă din partea Rusiei
Președintele Vladimir Putin a confirmat că Rusia a lansat un nou tip de rachetă balistică hipersonică cu rază intermediară asupra Ucrainei
International vineri, 22 noiembrie 2024, 10:27

Președintele Vladimir Putin a confirmat că Rusia a lansat un nou tip de rachetă balistică hipersonică cu rază intermediară asupra Ucrainei

Președintele Vladimir Putin a confirmat că Rusia a lansat un nou tip de rachetă balistică hipersonică cu rază intermediară asupra...

Președintele Vladimir Putin a confirmat că Rusia a lansat un nou tip de rachetă balistică hipersonică cu rază intermediară asupra Ucrainei
Rusia a atacat Ucraina cu racheta „Oreşnik”
International joi, 21 noiembrie 2024, 20:27

Rusia a atacat Ucraina cu racheta „Oreşnik”

Rusia a lansat un atac cu rachetă balistică...

Rusia a atacat Ucraina cu racheta „Oreşnik”
Polonia: Armata a intrat în alertă maximă
International joi, 21 noiembrie 2024, 18:26

Polonia: Armata a intrat în alertă maximă

Armata poloneză a intrat în alertă...

Polonia: Armata a intrat în alertă maximă
International joi, 21 noiembrie 2024, 16:07

Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi Deif

Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi...

Mandate de arestare pentru Netanyahu, Gallant şi Deif
International joi, 21 noiembrie 2024, 15:46

Ucraina acuză Rusia că a atacat-o cu o rachetă balistică intercontinentală

Rusia a atacat Ucraina cu o rachetă balistică...

Ucraina acuză Rusia că a atacat-o cu o rachetă balistică intercontinentală
International joi, 21 noiembrie 2024, 10:30

SUA trimite mine antipersonal Ucrainei: ce înseamnă asta?

SUA trimite mine antipersonal Ucrainei: ce înseamnă...

SUA trimite mine antipersonal Ucrainei: ce înseamnă asta?
International joi, 21 noiembrie 2024, 10:16

Tragedie în Laos: patru morți din cauza alcoolului contaminat

Tragedie în Laos: Patru morți din cauza alcoolului...

Tragedie în Laos: patru morți din cauza alcoolului contaminat