Stil de viata sanatos
Publicat de Cosmin Meca, 22 iulie 2015, 09:58 / actualizat: 22 iulie 2015, 11:33
Campaniile de promovare a unui stil de viaţă sănătos și a unei diete echilibrate au rolul de a convinge populaţia că trebuie să adopte un comportament care să conducă la creşterea gradului de sănătate, iar aceste acţiuni pot deveni realitate în comunităţile rurale interetnice Coţofenii din Faţă, Calopăr şi Catane, deoarece localnicii au adus în prim plan o astfel de problemă în cadrul întâlnirilor ocazionate de realizarea Strategiilor de dezvoltare locală 2020, derulate în cadrul proiectului „DELICOM – Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității”.
Participanţii la întrunirile organizate de Asociaţia „Mereu pentru Europa” s-au arătat îngrijoraţi de starea de sănătate a cetăţenilor din cele trei comunităţi doljene, pentru că destul depuţini locuitori îşi prepară o masă sănătoasă, având o alimentaţie bogată în grăsimi şi prăjeli, prea puţin diversificată. La o populaţie în mare parte îmbătrânită, se adaugă un consum ridicat de alcool şi tutun în rândul adulţilor, iar toate aceste lucruri indică un grad de sănătate precar al oamenilor ce se află în evidenţele medicale cu afecţiuni cardio-vasculare, diabet, TBC etc.
Aceste campanii reprezintă o bună oportunitate pentru locuitori de a primi informaţii şi sfaturi privind îmbunătăţirea stării individuale de sănătate, prevenirea anumitor boli prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi eliminarea factorilor de risc ce conduc la apariţia acestora.
Proiectul „DELICOM – Dezvoltare locală integrată sub responsabilitatea comunității” îşi propune, printre obiective, acordarea de suport pentru realizarea unor strategii de dezvoltare locale viabile în comunităţile interetnice doljene Coţofenii din Faţă, Calopăr şi Catane. Proiectul este implementat de Asociația „Mereu pentru Europa” în parteneriat cu Asociația “CREDIS –Centrul de resurse pentru educație, dezvoltare și incluziune socială”, fiind finanţat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.