Consilierul lui Traian Basescu, retinut!
Publicat de Cosmin Meca, 23 iulie 2015, 15:21
Gabriel Berca, fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, a fost reţinut astazi, 23 iulie, de procurorii anticorupţie, după ce a fost audiat la DNA Bacău. Fostul ministru de Interne din guvernul lui Mihai Răzvan Ungureanu, Gabriel Berca, este cercetat de procurori DNA pentru trafic de influenţă făcut în perioada 2010-2012.
Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că fostul senator Gabriel Berca ar fi suspectat de trafic de influenţă, după ce, prin intermediul lui Mihai Banu, deputat în perioada faptelor, a pretins de la omul de afaceri Viorel Rusu şi a primit, atât pentru sine cât şi pentru partidul din care făcea parte, în mai multe tranşe, peste 180.000 de euro.
În schimbul banilor, Berca, în calitate de senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene Bacău a Partidului Democrat Liberal, ar fi promis că va interveni pe lângă membri ai Guvernului din acea perioadă, în vederea alocării unei sume de bani Primăriei comunei Ardeoani, judeţul Bacău, necesară achitării lucrărilor de construcţie, în valoare de aproximativ 5,6 milioane de lei, executate de firma omului de afaceri, în beneficiul comunei.