Se pune problema unui Cod Roșu?
Publicat de Cosmin Meca, 30 iulie 2015, 07:10
Joi este posibil să fie cea mai caldă zi din acest an numai dacă se ating 40 de grade Celsius, pentru că 38-39 de grade Celsius am mai avut. Este la limită, greu de spus acum la zecimale. S-ar putea să se înregistreze o valoare mai ridicată în Lunca Dunării, Turnu Măgurele, o localitate din această zonă ar putea face o valoare care să se apropie mult de 40 de grade. Rămânem pe codurile deja anunțate. Ar trebui să avem peste 42 de grade Celsius ca să emitem Cod Roșu”, a precizat, pentru Agerpres, meteorologul de serviciu de la Administrația Națională de Meteorologie.
Potrivit sursei citate, vineri, sâmbătă și duminică, vremea se va răcori, iar pentru săptămâna viitoare se estimează o vreme caldă, însă nu caniculară.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, o atenționare Cod Portocaliu de caniculă și disconfort termic, valabilă în intervalul 29-30 iulie, în șase județe din partea de sud a țării și Municipiul București.
Conform datelor postate pe site-ul ANM, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Ilfov, inclusiv în Capitală, se vor atinge, astazi, 30 iulie, temperaturi maxime de 38-39 de grade Celsius, iar izolat se pot înregistra valori în jurul a 40 de grade și, pe arii extinse, disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
ANM precizează că, în după-amiaza acestei zile, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în centrul și nord-estul țării, precum și în zonele de munte.