Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Calendarul zilei 8 august

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 8 august 2015, 06:00 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:05

EVENIMENTE INTERNE

 

– Cultură

* Buftea, jud. Ilfov: Trupele britanice Kasabian, The Maccabees şi The Wombats se numără printre “protagoniştii” festivalului Summer Well, care va avea loc în zilele de 8 şi 9 august, pe Domeniul Ştirbey

* Târgu Mureş: Cea de-a treia ediţie a Festivalului Român de la Călugăreni (Festivalul 3R), care va fi organizată de Muzeul Judeţean Mureş şi Asociaţia Teatru Şură sub genericul “Imperiul contraatacă!”, va aduce în atenţia publicului la mai bine de 1500 de ani de la căderea Imperiului Roman, obiceiurile acestei perioade, dar şi continuarea cercetărilor pentru includerea limes-ului nord-estic în patrimoniul UNESCO

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Dominic, preot (Calendarul Romano-Catolic 2015)

 

– 1819: S-a născut matematicianul şi arhitectul Ștefan Emilian (m. 1899)

 

– 1875, 8/20: S-a născut Constantin Giurescu, istoric şi profesor al istoriei românilor; a publicat numeroase ediţii critice ale unor cronici şi studii privind vechea istoriografie românească; membru titular al Academiei Române din 1914 (m. 1918) – 140 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003, Dorina Rusu şi http://www.memoria.ro/marturii/domenii/diverse/constantin_giurescu,_model_de_proza_istorica/1170/ dau ca dată a naşterii 20.VIII.1875

 

– 1876, 8/20: A fost publicată, în Monitorul Oficial nr. 174, Legea pentru organizarea Casei de Depuneri şi Consemnaţiuni

 

– 1889, 8/20: S-a înfiinţat Şcoala Superioară de Război (actuala Academie de Înalte Studii Militare), prima instituţie de învăţământ superior din istoria Armatei române; cursurile au început la 5 noiembrie acelaşi an

 

– 1892: S-a născut Mihail Sevastos, memorialist, poet şi traducător (în special din literatura rusă) (m. 1967)

 

– 1897: S-a născut tenorul Emil Marinescu (m.1986)

 

– 1902, 8/21: S-a născut pedologul Constantin D. Chiriţă; promotorul concepţiei ecologice de cercetare a solurilor; s-a numărat printre fondatorii Institutului de Cercetări Forestiere, unde a condus cercetări în domeniul pedologiei forestiere; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1993)

 

– 1902, 8/21: S-a născut Saşa Pană (pseudonimul lui Alexandru Binder), poet şi prozator (m. 1981)

 

– 1904: S-a născut inginerul chimist Emilian Bratu; de numele său se leagă fondarea şi dezvoltarea primei şcoli de inginerie chimică din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1991)

 

– 1907: S-a născut inginerul electromecanic Gheorghe Cartianu-Popescu; a luat parte la lucrările de realizare a primelor studiouri de radiodifuziune din Bucureşti şi a staţiei de emisie de la Bod (1933-1934); a construit şi experimentat primele instalaţii de emisie din România (de concepţie proprie) cu modulaţie de frecvenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1982)

 

– 1912: S-a născut poetul şi prozatorul Liviu Bratoloveanu (m. 1983)

 

– 1924: S-a născut Mircea Crişan (numele la naştere: Mauriciu Kraus), actor de revistă, regizor şi umorist, celebru în România anilor ’50-’60 ai secolului XX şi apoi în Germania, unde a trăit până la sfârşitul vieţii (m. 2013, Germania)

 

– 1926: S-a născut prozatorul, eseistul şi poetul Horia Stancu, de profesie medic; fiul scriitorului Zaharia Stancu (m. 1983)

 

– 1931: S-a născut Paul Anghel, prozator, eseist, dramaturg şi scenarist (m. 1995)

 

– 1939: S-a născut (la Budineţ/Storojineţ, azi în Ucraina) atleta Viorica Viscopoleanu, una dintre cele mai bune săritoare în lungime a anilor ’60 ai secolului XX; la Jocurile Olimpice de la Mexico City (1968), deşi accidentată la piciorul stâng, a reuşit din prima încercare un senzaţional 6,82 m, doborând recordul mondial şi câştigând medalia de aur; multiplă campioană naţională (de 11 ori) şi europeană (aur, la Viena – 1970, argint la Atena – 1969, bronz la Praga – 1967, Madrid – 1968 şi Sofia – 1971)

 

– 1939: A murit George Mihail Zamfirescu (numele la naştere: Gheorghe Petre Mihai), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (n. 1898). NOTĂ: www.crispedia.ro  şi www.romlit.ro dau moartea la 8.X.1939

 

– 1946: S-a născut criticul de artă Gheorghe Vida

 

– 1950: S-a născut Christian Alexandru Petrescu, compozitor şi dirijor – 65 de ani

 

– 1963: România a semnat Tratatul privind interzicerea experienţelor atomice în atmosferă, în spaţiul cosmic şi sub apă (încheiat la 5.VIII.1963, la Moscova)

 

– 1965: A murit matematicianul Constantin P. Bogdan (n. 1910) – 50 de ani

 

– 1982: A murit sculptorul Boris Caragea; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1906, la Balcic/Bulgaria)

 

– 1983: A murit actorul Emanoil Petruţ (n. 1932)

 

– 1990: A murit Zorica Laţcu (maica Teodosia din 1948), poetă creştină şi traducătoare; a făcut parte din generaţia formată duhovniceşte în atmosfera plămădită la Mănăstirea Sâmbăta în jurul Părintelui Arsenie Boca, căruia Zorica i-a închinat volumul de versuri „Poemele Iubirii”; a stat 3 ani în temniţele comuniste; a făcut importante traduceri din Sfinţii Părinţi; a avut o însemnată contribuţie şi la tălmăcirea primelor volume de Filocalie, editate de părintele Dumitru Stăniloae (n. 1917) – 25 de ani

 

– 1999: A murit Nicolae Boboc, compozitor, dirijor şi muzicolog, folclorist şi profesor (n. 1920)

 

– 2004: A murit compozitorul, dirijorul şi profesorul Emil Lerescu (n. 1921)

 

– 2011: A murit compozitorul român Andreas Porfetye, stabilit în Germania (n. 1927)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

Aniversări – Comemorări

 

– 117 d.H., 8/9: A murit împăratul roman Traian (Marcus Ulpius Nerva Traianus); a fost primul împărat roman de origine neitalică; în timpul domniei lui (98-117 d.H.) Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii sale; în urma a două campanii militare (101-102 d.H. şi 105-106 d.H.) i-a învins pe daci şi a transformat cea mai mare parte a Daciei în provincie romană, colonizând-o cu elemente romane şi romanizate; în amintirea acestei victorii a ridicat, la Adamclisi (109 d.H.), „Tropaeum Traiani”, şi la Roma (113 d.H.), „Columna lui Traian” (n. 53 d.H., pe teritoriul actualei Andaluzii/Spania). NOTĂ: Unele surse dau moartea la 13.VIII.117 d.H.

 

– 1732: S-a născut filologul german Johann Christoph Adelung; a iniţiat un catalog al tuturor limbilor de pe glob („Mithridates sau lingvistică generală”) (m. 1806)

 

– 1779: S-a născut Benjamin Silliman, chimist şi geolog american (m. 1864)

 

– 1879: S-a născut Emiliano Zapata, unul dintre conducătorii revoluţiei mexicane din anii 1910-1917; ajuns personaj de legendă, a inspirat numeroase filme artistice (m. 1919, asasinat)

 

– 1879: A murit filosoful german Immanuel Hermann Fichte (n. 1797)

 

– 1891: S-a născut Adolf Busch, violonist, dirijor şi compozitor german (m. 1952)

 

– 1897: A murit chimistul german Viktor Meyer; a inventat o metodă de determinare a densităţii vaporilor (care-i poartă numele) şi a masei moleculare a compuşilor organici (n. 1848)

 

– 1900: În oraşul american Boston, are loc prima ediţie a „Cupei Davis” (cunoscută în întreaga lume şi sub numele de „Salatiera de argint”), competiţie internaţională de tenis iniţiată de tenismanul american Dwight-Filley Davis (România debutează, în 1922, în Cupa Davis; în anul 1969 a fost prima ţară din estul Europei care a obţinut calificarea în finală, performanţă repetată în anii 1971 şi 1972; Ilie Năstase şi Ion Ţiriac se numără printre marii performeri ai „Cupei Davis”, cu peste 100 de meciuri susţinute) – 115 ani

 

– 1901: S-a născut fizicianul american Ernest Orlando Lawrence, inventatorul ciclotronului (1931); a participat la elaborarea bombei atomice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1939 (m. 1958)

 

– 1905: S-a născut compozitorul şi dirijorul francez André Jolivet (m. 1974) – 110 ani

 

– 1919: S-a născut producătorul italian de film Dino (Agostino) De Laurentiis; a rămas în istoria cinematografiei pentru pelicule de succes ca „La Strada”, „Barbarella”, „Serpico”, „Three Days Of The Condor” sau „Dune”. În 2003 a primit „Leul de Aur”, la Festivalul de film de la Veneţia, în semn de apreciere a îndelungatei şi valoroasei sale cariere cinematografice (m. 2010)

 

– 1920: S-a născut Jean Leclant, istoric şi egiptolog francez; activitatea sa în acest domeniu s-a concretizat atât în săpături arheologice, cât şi în publicarea a numeroase lucrări; s-a aplecat şi asupra istoriei religiilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (m. 2011) – 95 de ani

 

– 1929: S-a născut José Luis Borau (numele la naştere: José Luis Borau Moradell), scenarist, regizor, producător, actor şi scriitor spaniol; considerat părintele cinematografiei spaniole vreme de 50 de ani, fost preşedinte şi fondator al Academiei de Film spaniole (m. 2012)

 

– 1929: S-a născut violonistul ceh Josef Suk, strănepotul celebrului compozitor romantic Antonin Dvorak (m. 2011)

 

– 1931: S-a născut Sir Roger Penrose, matematician şi fizician englez; contribuţii în domeniul fizicii matematice, relativităţii generale şi cosmologiei

 

– 1936, 8-15: Reuniţi la Geneva, 280 de delegaţi din 32 de ţări au participat la constituirea Congresului Mondial Evreiesc (World Jewish Congress/WJC), o federaţie voluntară a organismelor, organizaţiilor şi comunităţilor evreieşti din întreaga lume, cu scopul de „a asigura supravieţuirea şi creşterea unităţii poporului evreu”; fondatori Stephen Wise (primul preşedinte al WJC, între anii 1936 şi 1949) şi Nahum Goldman; WJC are sedii la New York (sediul central), Ierusalim, Paris, Buenos Aires şi Geneva

 

– 1937: S-a născut actorul american de film Dustin Hoffman

 

– 1945: La Londra se semnează un acord între marile puteri aliate privind urmărirea și pedepsirea criminalilor de război naziști în cadrul unui Tribunal militar internațional. La 2 noiembrie 1945, tribunalul și–a început lucrările la Nürnberg – 70 de ani

 

– 1950: S-a născut Sarah Dunant, romancieră, critic literar şi realizatoare britanică de emisiuni radio-TV – 65 de ani

 

– 1950: A murit compozitorul rus Nikolai Myaskovsky (n. 1881) – 65 de ani

 

– 1967: A fost creată Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), prin Declaraţia de la Bangkok; primele cinci ţări membre au fost Indonezia, Malaysia, Filipine, Singapore şi Thailanda; ulterior au aderat şi Brunei (la 8 ianuarie 1984), Vietnam (la 28 iulie 1995), Laos şi Myanmar (la 23 iulie 1997), Cambodgia (la 30 aprilie 1999). Începând cu anul 2006, regiunea ASEAN are o populaţie de 560 milioane şi se întinde pe o suprafaţă de 4,5 milioane de km pătraţi

 

– 1981: S-a născut tenismanul elveţian Roger Federer; pe 8 iulie 2012 a cucerit pentru a şaptea oară turneul de tenis de la Wimbledon, egalându-l pe Pete Sampras la numărul de trofee londoneze. Este deţinător al recordului pentru cele mai multe victorii în turneele de mare şlem – 16 succese, şi în turneul campionilor – 6 trofee

 

– 1985: A murit Louise Brooks, dansatoare şi actriţă americană din perioada filmului mut, critic de film şi scriitoare (n. 1906) – 30 de ani

 

– 1994: A murit scriitorul rus Leonid Leonov (n. 1899)

 

– 1996: A murit Sir Nevill (Francis) Mott, fizician britanic; a descoperit efectul cunoscut sub denumirea de „tranziţie M.”; între anii 1954 şi 1971 a condus renumitul Laborator Cavendish; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1977, împreună cu americanii Philip W. Anderson şi John H. Van Vleck; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1905)

 

– 1996: A murit Sir Frank Whittle, inginer britanic; a perfecţionat turbina cu gaz; a pus la punct primul turboreactor, realizat în 1941 de Rolls Royce (n. 1907). NOTĂ: Unele surse (http://www.westminster-abbey.org/our-history/people/frank-whittle, http://www.aviation-history.com/airmen/frank_whittle.htm) menţionează ca dată a morţii 9 august 1996

 

– 2011: A murit actriţa de film egipteană Hind Rostom, considerată o Marilyn Monroe a lumii arabe (n. 1929)

 

– 2012: A murit regizorul de film german Kurt Maetzig, cofondator al companiei de producţie cinematografică din Germania de Est (n. 1911)

 

– 2013: A murit Karen Black (Karen Blanche Ziegler), actriţă de film, scenaristă, compozitoare şi producătoare americană (n. 1939)

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri miercuri, 9 iunie 2021, 06:33

Azi despre ieri – 9 iunie

...

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri vineri, 28 mai 2021, 06:04

Azi despre ieri – 28 mai

...

Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri – 21 mai
Azi despre ieri vineri, 21 mai 2021, 06:39

Azi despre ieri – 21 mai

...

Azi despre ieri – 21 mai
Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri joi, 20 mai 2021, 06:06

Azi desprei ieri – 20 mai

...

Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri marți, 18 mai 2021, 06:48

Azi despere ieri – 18 mai

...

Azi despere ieri – 18 mai
Azi despre ieri joi, 13 mai 2021, 06:42

Azi despre ieri – 13 mai

...

Azi despre ieri – 13 mai
Azi despre ieri miercuri, 12 mai 2021, 06:45

Azi despre ieri – 12 mai

...

Azi despre ieri – 12 mai
Azi despre ieri luni, 10 mai 2021, 06:02

Azi despre ieri – 10 mai

...

Azi despre ieri – 10 mai