Participa la Maratonul Olteniei!
Publicat de Cosmin Meca, 12 august 2015, 09:24
La sfârşitul lunii august, sâmbătă şi duminică (29 şi 30), va avea loc ce-a de-a treia Ediţie a “Maratonului Olteniei”. Este vorba despre o competiţie cu un impact deosebit la nivelul regiunii, deoarece este cel mai important eveniment sportiv cu implicaţii sociale. Banii obţinuţi din înscrieri, dar şi de la sponsori, vor ajunge la copiii născuţi prematur, din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea. Maratonul este destinat pasionaţilor de mişcare, ei urmând să parcurgă fie un traseu cu bicicleta, semimaraton sau cros. La secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean Vâlcea se înregistrează anual aproximativ 2000 de naşteri, din care 300 sunt înainte de termen.