Paturi murdare, saltele mucegaite, mobilier degradat
Publicat de Cosmin Meca, 14 august 2015, 09:03
Hotelurile Amfiteatru şi Belvedere din staţiunea Olimp, perle ale litoralului în perioada comunistă, au fost amendate cu 40 de mii de lei, respectiv 90 de mii de lei, în urma unor controale efectuate de Protecţia Consumatorului şi de Autoritatea Naţională pentru Turism. De asemenea, cele două unităţi de cazare au fost declasificate de la 2 stele la o singură stea. În urma verificărilor s-a constatat că în camerele de hotel paturile erau murdare, saltele mucegăite, iar mobilierul degradat, în timp ce în băi era igrasie.