Alerta cu grenada la Spitalul de Urgenta
Publicat de Cosmin Meca, 24 august 2015, 08:36
Panica s-a instaurat pentru aproape o oră, duminică seara, la Spitalul de Județean de Urgență din Galați, după ce un pacient a anunțat cadrele medicale că are în bagajele sale o grenadă.
Cadrele medicale au sunat la 112, iar sacoșa a fost dusă în afara spitalului. Jandarmii au încercuit zona și la fața locului au venit polițiștii și pirotehniștii. Aproximativ o oră activitatea a fost blocată în spital.
‘Este o mica asemănare cu o grenadă, dar doar pentru cine nu cunoaște. Nu este grenadă, ci o înăditură de cabluri electrice, de fapt sunt conductori lipiți cu bandă neagră. Noi o să o ridicăm ca să nu mai primim alte apeluri din acestea’, a declarat căpitanul Cătălin Dițu, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați.
Cadrele medicale au trecut prin mari emoții.
Sursa: Agerpres.