Andreea Chiţu- medalie de argint!
Publicat de Cosmin Meca, 26 august 2015, 08:13 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:17
Sportiva Andreea Chiţu a câştigat medalia de argint la categoria 52 de kilograme de la Campionatele Mondiale de judo de la Astana (Kazahstan), după ce a fost învinsă, astazi, 25 august, în finală, de japoneza Misato Nakamura.
Andreea Chiţu, în vârstă de 27 de ani, a mai câştigat medalia de argint la CM-2014, de la Celiabinsk, şi medalia de bronz la CM-2011, de la Paris.
Medaliile de bronz la ediţia din acest an au fost câştigate de Erika Miranda (Brazilia) şi Daria Skripnik (Belarus).