Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Calendarul zilei 1 septembrie

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 1 septembrie 2015, 06:00 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:05

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent

* ora 15:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – deschiderea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2015

 

– Camera Deputaţilor

* ora 16:00 – deschiderea celei de-a doua sesiuni ordinare a anului 2015

 

– Partide

* Mamaia: În perioada 1-4 septembrie  se va desfășura, la Hotel Dacia Sud, Școala de Vară a Organizației Pensionarilor și Vârstei a Treia (OPV3) a Partidului Național Liberal

 

– Sindicate, Patronate

* Sindicaliştii de la ROMATSA urmează să declanşeze o grevă generală de la ora 11:00

 

– Economic

* Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România organizează o conferinţă de presă – ora 11:00, la sediul CNIPMMR, P-ţa Walter Mărăcineanu, nr. 1-3, intrarea 1, etaj 1, sala Protocol

 

 

 

– Medicină, Sănătate

* Fundaţia Colegiului Medicilor din Bucureşti, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie Filantropia, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul Clinic de Nefrologie Dr. Carol Davila şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, organizează, în perioada 1 – 31 septembrie, expoziţia fotografică outdoor, „O clipă din viaţa noastră”. Desfăşurat simultan în perimetrul celor patru spitale, evenimentul face parte din Programul cultural „Eşti Bucureşti” 2015 (Centrul Cultural de proiecte al Primăriei Municipiului Bucureşti) şi este un proiect finanţat de ARCUB

* Începând cu această dată, cardul naţional de sănătate devine unicul instrument de decontare şi validare a serviciilor medicale în sistemul public de sănătate pentru asiguraţii cu vârsta de peste 18 ani care au intrat în posesia lui

 

– Învăţământ, Cercetare

* În cadrul celei de-a II-a sesiuni a examenului de Bacalaureat, are loc afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (16:00 – 20:00)

 

– Academie

* În perioada 1 – 4 septembrie, se desfăşoară cea de-a XI-a ediţie a conferinţei internaţionale “Micro to Nano-Photonics IV- ROMOPTO 2015”, eveniment ştiinţific dedicat opticii şi tehnologiei laserelor

 

– Cultură

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Recital cameral Cvartetul „Belcea“ – ora 17:00, la Ateneul Român. Invitat: violoncelistul Valentin Erben
  • Concert Israel Philharmonic Orchestra – ora 20:00, la Sala Mare a Palatului. Cu participarea Corului Filarmonicii „George Enescu”. Dirijor: Zubin Mehta. Dirijorul corului: Ion Iosif Prunner. Solist: tenorul Marius Vlad Budoiu

* Conferinţă de presă care va anunţa premiera spectacolului „Un minut de dans sau UF!!!”, susţinut în premieră de Gigi Căciuleanu Romania Dance Company, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”  – ora 11:00, la Teatrul Mic

* În perioada 1 – 5 septembrie, are loc, în premieră naţională, Festivalul Ambasadelor “Open your Culture”, proiect iniţiat şi produs de Asociaţia ESCU, sub patronajul Ministerului Afacerilor Externe, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Autoritatea Naţională pentru Turism, Institutul Cultural Român, Primăria Sectorului 4, Asociaţia Bucharest Tourism Board şi Uniunea Cineaştilor din România, care se doreşte cel mai important proiect din sud-estul Europei de celebrare a diplomaţiei culturale de pe mapamond – în Parcurile Lumea şi Orăşelul Copiilor. Festivalul Ambasadelor va debuta astăzi, la Biblioteca Naţională a României, unde se deschide expoziţia “O călătorie în jurul lumii”, la care participă 19 ambasade şi Institutul Cultural Român

  • Vernisajul expoziţiei “Hands of Korea: Hanbok, Bojaghi, Joomchi & Beyond”, ce reuneşte trei meşteşuguri autentice, unice şi rafinate din cultură coreeană: Hanbok, Bojaghi şi Joomchi – ora 17:00, la Galeria Galateca. Expoziţia este deschisă în perioada 1 – 6 septembrie. Această expoziţie este organizată de către Ambasada Republicii Coreea la Bucureşti, în colaborare cu Forumul Bajaghi din Coreea, cu ocazia aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea relaţiilor diplomatice Româno-Coreene, în cadrul primului “Festival al Ambasadelor 2015″
  • Expoziția „Mari inovatori români”, organizată de Institutul Cultural Român la Biblioteca Națională a României în perioada 1–5 septembrie, în cadrul Festivalului Ambasadelor, va deschide seria evenimentelor din cadrul acestui program. Pe 15 panouri cuprinzând text și grafică vor fi prezentate scurte biografii și principalele realizări ale unor inovatori români importanți: Petrache Poenaru, Anghel Saligny, Victor Babeș, Grigore Antipa, Emil Racoviță, Aurel Vlaicu, Henri Coandă, Traian Vuia, George Emil Palade, Ion Cantacuzino, Ana Aslan, Gheorghe Țițeica, Nicolae Constantin Paulescu, Spiru Haret și Gheorghe Marinescu. Vernisjul expoziţiei are loc de la ora 18:30

* Începând de astăzi, Teatrul Țăndărică își deschide porțile pentru cea de-a 70-a stagiune, continuând seria de evenimente aniversare „Țăndărică – 70 de ani“. Publicul este invitat la ultima parte a Stagiunii de Vară 2015, în cadrul căreia Teatrul Itinerant Țăndărică se va găsi, până în data de 20 septembrie, în Parcul Lumea Copiilor

* Baia Mare: Centrul de Onomastică din cadrul Facultăţii de Litere a Centrului Universitar Nord Baia Mare – UTCN în colaborare cu Municipiul Baia Mare şi Consiliul Judeţean Maramureş organizează a treia ediţie a Conferinţei internaţionale de onomastică „Numele şi numirea”, ICONN3, în perioada 1-3 septembrie, cu tema „Convenţional / Neconvenţional în onomastică” – ora 9:00

* Craiova: Ansamblul Folcloric “Maria Tănase” prezintă spectacolul „Seară de cântec românesc” – ora 20:00 la sala Filarmonicii Oltenia. Spectacolul va fi susţinut în cadrul celei de-a 42-a ediţii a Festivalului Internaţional „Craiova Muzicală”/ Secțiunea „Clasic” (29 aug. – 6 sep.)

* Mediaş, Jud. Sibiu/ Bucureşti: Mediaş Central European Film Festival – MeCEFF „7+1” se va desfăşura în perioada 1-5 septembrie la Mediaş şi în perioada 24 – 27 septembrie, la Muzeul Municipiului București. Două dintre expozițiile festivalului: “Francezi și români în Marele Război”, oferită de Institutul Cultural Francez și “(Ne)liniștea dinaintea furtunii”, realizată cu sprijinul Forumului Cultural Austriac, vor fi organizate atât la Mediaș cât și la Muzeul Municipiului București

* Timișoara: De la ora 18:00, la Galeria Calina din localitate va fi inaugurată Platforma “The Installation Projects” – artişti Iulia Toma, Vlad Nancă, Apparatus 22, Aurora Király, curator Liviana Dan. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 1 – 25 septembrie

* Franţa: Institutul Cultural Român de la Paris organizează în perioada 1 septembrie – 20 septembrie, o expoziţie de pictură contemporană românească, care va include 21 de lucrări ale artiştilor Levente Albert, Suzana Fântânariu, Carmen Groza, Ciprian Radovan, Petre Velicu, Vasile Tolan, Sergiu Zancu. Expoziţia este organizată de ICR Paris în parteneriat cu Asociaţia „Soleil de l’Est”, care dispune, în Franţa, de un patrimoniu impresionant de pictură contemporană românească.

Vernisajul expoziţiei va avea loc de la ora 19:30, la Galeria ICR din rue de l’Exposition şi se va încheia cu o conferinţă susţinută de Michel Gavaza, preşedinte al Asociaţiei Soleil de l’Est (Franţa)

* Marea Britanie: ICR Londra celebrează Ziua Limbii Române (31 aug.) printr-o seară de descoperire culturală şi lingvistică. Evenimentul este găzduit de Reprezentanţa Comisiei Europene în Marea Britanie şi organizat în parteneriat cu University of London şi Morley College. Seara va fi deschisă cu o prelegere care va plasa limba şi cultura română în contextul limbilor romanice, susţinută de Dr. Diana Georgescu, profesor la School of Slavonic and East European Studies, University of London. Cei prezenţi vor putea consulta manualele de limba română disponibile pe rafturile Secţiunii româneşti de la Librăria Europeană de lângă Piccadilly Circus, expuse în cadrul evenimentului

* Marea Britanie: Institutul de Artă Contemporană din Londra (ICA) va proiecta filmul „Al doilea joc”, în regia lui Corneliul Porumboiu, ca parte din sezonul de proiecţii Offside, ICR Londra sprijinind evenimentul prin promovarea acestei pelicule originale şi personale. Programul Cinematecii ICA cuprinde în această toamnă filme ce folosesc fotbalul ca modalitate mai largă de a explora chestiuni sociale şi politice

 

Aniversări – Comemorări

 

– Începutul anului bisericesc. Sf. Cuvios Dionisie Exiguul (cel Smerit) (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

 

– Sfântul Simeon Stâlpnicul. Începutul Anului Nou Bisericesc (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

 

– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua rugăciunii pentru mediu” (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

 

– „Ziua Diplomaţiei Române”; a fost instituită prin Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, “pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al României”

 

– „Ziua Informaticienilor Militari”; la 1.IX.1963 a luat fiinţă prima unitate specializată a Armatei române cu atribuţii de concepţie, coordonare şi înzestrare în domeniul informaticii militare şi automatizării conducerii trupelor (Grupa de Automatizări din Direcţia Generală a Înzestrării)

 

– „Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”; stabilită prin Ordinul 539/9 mai 2008, emis de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 983 din 1990 prin care Delta Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei

 

– 1757: Cărturarul Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (n. 1730 – m. 1796) încheie, la şcheii Braşovului, redactarea “Gramaticii româneşti”, prima lucrare de acest fel, dedicată domnitorului muntean Constantin Nicolae Mavrocordat. Partea a şasea, “Pentru prosodie”, este considerată cel dintâi tratat românesc de versificaţie. Lucrarea s-a păstrat în două copii manuscrise, din 1757 şi 1774

 

– 1600: Nobilimea transilvăneană refuză să participe la Dieta de la Sebeşul săsesc convocată de Mihai Viteazul, proclamă insurecţia şi alege conducător pe Ştefan Csáki; generalul austriac George Basta, comandantul trupelor imperiale, se alătură nobilimii – 415 ani

 

– 1847: S-a născut Simeon Florea Marian, folclorist şi etnograf; a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc; lucrarea „Chromatica poporului român” (1882) reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară (m. 1907). NOTĂ: Site-ul http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=872:casa-memorial%C4%83-simeon-florea-marian&Itemid=204 menţionează ca dată a naşterii 1 octombrie 1847

 

– 1862: S-a născut chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (m. 1941)

 

– 1872, 1/13: Inaugurarea oficială a Gării de Nord din Bucureşti (numită, până în 1888, „Gara Târgoviştii”), odată cu deschiderea oficială şi darea în exploatare a căii ferate Roman – Galaţi – Bucureşti – Piteşti

 

– 1874, 1/13: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) astronomul Nicolae Donici; cercetări asupra eclipselor de Soare, efectuate în diverse ţări de pe glob (Spania, Indonezia, Cambodgia ş.a.), şi asupra luminii zodiacale (Sahara, 1946); membru de onoare al Academiei Române din 1922 (m. 1956)

 

– 1891: S-a născut Teodor Naum, filolog şi traducător (valoroase traduceri din patrimoniul clasicismului antic); a făcut parte din gruparea filologilor de la „Muzeul Limbii Române”, unde Sextil Puşcariu l-a asociat la elaborarea „Dicţionarului Academiei Române”, precum şi a altor lucrări de interes naţional (m. 1980)

 

– 1893, 1/13: A intrat în vigoare “Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european; această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării

 

– 1901: S-a născut Marin Iorda (pe numele real Marin Iordache), prozator (a scris literatură pentru copii), dramaturg, ilustrator (desenator al personajelor comice Haplea şi Guguţă), gazetar, mai târziu scenograf şi regizor, director al unor teatre de copii din Bucureşti şi Braşov; Marin Iorda este şi autor (1927) al unuia dintre primele desene animate româneşti (avându-l ca personaj pe Haplea) (m. 1972). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 8 septembrie 1901

 

– 1910, 1/14: S-a născut (la Sankt-Petersburg, Rusia) Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca: serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000) – 105 ani

 

– 1912: La București, în sala „Eforie”, a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței”; a rulat timp de o lună, record pentru acea vreme, filmul fiind prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta

 

– 1922: Inaugurarea, la Rio de Janeiro (Brazilia), a primei expoziţii de produse româneşti în America de Sud

 

– 1923: S-a născut pictorul Vlad Florescu (m. 1986)

 

– 1929: La Radiodifuziunea Română are loc prima transmisie de teatru pentru copii, cu piesa „Pufuşor şi Mustăcioară” de Victor Ion Popa

 

– 1929: S-a născut biologul Viorica Simionescu, cadru didactic şi cercetător de prestigiu; timp de peste patru decenii a fost profesor la Facultatea de Biologie-Geografie-Geologie de la Universitatea din Iaşi; a publicat peste 70 de lucrări ştiinţifice privind probleme de zoologie (m. 1990)

 

– 1930: A murit actorul Aristide Demetriade; în afara scenei, este consemnată şi activitatea sa legată de primele încercări cinematografice de la noi, atât ca actor, cât şi ca regizor, alături de Grigore Brezeanu (n. 1872) – 85 de ani

 

– 1940: S-a născut Alexandru Grigore, poet şi traducător (a tradus din Evgheni Evtuşenko, Vladimir Maiakovski, Alexandr Blok) (m. 1981) – 75 de ani

 

– 1941: A murit matematicianul şi astronomul Gheorghe Bratu; fondatorul Observatorului astronomic din Cluj şi directorul acestuia (1920-1923, 1928-1941), a instalat, în 1933, luneta Prin cu obiectiv Zeiss 20-300 cm şi telescopul Newton 50-250 cm construit de Casa Couder; a elaborat cursul de astronomie şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme astronomice în cadrul Extensiunii universitare şi la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte; a întemeiat şi a condus Alliance Française filiala Cluj; a donat Observatorului astronomic biblioteca sa de specialitate, alcătuită din aproape 400 de cărţi şi reviste (n. 1881)

 

– 1941: S-a născut soprana română de origine maghiară Julia Várady, stabilită în Germania din anul 1970

 

– 1943: S-a născut Constantin M. Popa, critic şi istoric literar; redactor-şef al revistei culturale “Mozaicul” din Craiova

 

– 1944: A murit Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg; membru titular al Academiei Române din 1939 (n. 1885)

 

– 1947: S-a născut scriitorul Ion Mircea, unul dintre membrii fondatori ai grupării și publicației studențești de cultură “Echinox” (1968)

 

– 1948: A murit inginerul Dionisie Germani (Ghermani); contribuţii în hidraulică şi mecanica fluidelor, în special în domeniul legilor de similitudine; membru de onoare al Academiei Române din 1945 (n. 1877)

 

– 1949: S-a născut actriţa Elena Albu (m. 2003)

 

– 1949: S-a născut actriţa Luminiţa Gheorghiu, protagonista peliculei “Poziţia copilului”, în regia lui Călin Netzer, filmul care a obţinut marele trofeu la Festivalul de Film de la Berlin, în 2013

 

– 1953: A murit lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (n. 1879)

 

– 1955: A fost înfiinţată Filarmonica de stat din Cluj (concertul inaugural a avut loc la 4.XII.1955) – 60 de ani

 

– 1959: Au fost reluate relaţiile diplomatice între România şi Japonia (cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice, la rang de legaţie, în august 1917; în contextul de după cel de-al doilea război mondial, în octombrie 1948, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte; la 1.VI.1964 reprezentanţele diplomatice ale României şi Japoniei de la Tokio şi, respectiv, Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasade)

 

– 1964: A murit dirijorul George Georgescu, fost director al Orchestrei Filarmonice din București între anii 1920-1963, unul din cei mai mari reprezentanți ai stilului dirijoral clasic caracteristic școlii germane; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1887)

 

– 1972: A murit Anişoara Odeanu, prozatoare şi poetă (n. 1912). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 3 septembrie 1972

 

– 1974: A murit Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova; fiica poetei Elena Farago (n. 1913)

 

– 1977: A murit Ştefan Tita, poet, prozator, dramaturg şi publicist (n. 1905)

 

– 1980: S-a născut Alexandra Velniciuc, actriţă şi prezentatoare TV – 35 de ani

 

– 1995: A murit (la München, Germania) Adrian Dohotaru, poet, dramaturg şi ziarist; fost secretar de stat în MAE (n. 1939) – 20 de ani

 

– 1996: A murit fotbalistul și antrenorul Ion Oblemenco (n. 1945)

 

– 2008: A murit actorul Sorin Gheorghiu (n. 1939)

 

– 2008: A murit dirijorul Ion Iancu (n. 1931)

 

– 2008: A murit Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană germană de origine română, şefa grupului de Psihofizică de la Institutul „Max Planck” pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică / Biopsihologie de la Universitatea „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt am Main; s-a ocupat cu studiul sistemului vizual uman, aducând contribuţii fundamentale privitor la plasticitatea neurală şi ambliopie (n. 1945)

 

– 2009: A murit Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (n. 1923). NOTĂ: Site-ul http://hu.wikipedia.org dă moartea la 2.IX.2009

 

– 2011: A murit medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca; unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti, care a rezolvat un număr foarte mare de cazuri (aproape 50.000), inclusiv în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic) şi în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei; unele dintre operaţiile efectuate au constituit premiere mondiale (n. 1930)

 

– 2013: Au început o serie de proteste în București față de proiectul Roșia Montană; în zilele de 11 şi 13 septembrie, 33 de mineri s-au blocat în subteran la Roșia Montană cerând ca „toți reprezentanții grupurilor parlamentare să vină la Roșia Montană să discute cu ei și să vadă în ce stare au ajuns”, oamenii renunţând la protest şi ieşind la suprafaţă în urma vizitei premierului Victor Ponta. La data de 15 septembrie, la București, în cea de-a 15-a zi consecutivă de proteste, 10.000 de manifestanţi au cerut retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege. La 11 noiembrie 2013, Comisia specială parlamentară pentru proiectul minier Roșia Montană a respins proiectul în forma venită de la Guvern, aceasta considerând, conform raportului, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerințele complexe privind cadrul desfășurării activității de exploatare a resurselor minerale în România

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Jakarta: Vizita directorului general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, în Indonezia (1 – 2 sep.)

 

– Beijing: Preşedintele Republicii Belarus, Alexander Lukaşenko va efectua o vizită de lucru în China pentru a participa la evenimentul de comemorare a 70 de ani de la victoria Războiului de rezistenţă împotriva agresiunii japoneze şi încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial (1 – 3 sep.)

 

– New Delhi: Ministrul indian de interne, Rajnath Singh, deschide Conferinţa Naţională a traficului de ființe umane la care participă ONG-uri și alți experți din domeniu (1 şi 2 sep.)

– Tokyo: Ministrul japonez al economiei, Akira Amari, vorbeşte la seminarul „Bloomberg News” despre  reforme și schimbări economice ale guvernului

– Geneva: Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) publică raportul său anual privind asistenţa acordată poporului palestinian

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Nealinierii”; instituită la sesiunea solemnă a Conferinţei ministeriale a ţărilor nealiniate de la Delhi (februarie 1981); în perioada 1-6.IX.1961 a avut loc, la Belgrad, prima conferinţă a şefilor de stat şi de guvern din ţările nealiniate din Europa, Asia, Africa şi America Latină; cu prilejul reuniunii a fost consacrată „mişcarea ţărilor nealiniate” sau „nealinierea” ca noţiune politică; a fost semnată „Declaraţia de la Belgrad”, unul dintre principalele documente programatice ale nealinierii

 

– Ziua Națională a Libiei – Ziua revoluției – 1969

 

– Sărbătoarea Naţională a Republicii Uzbekistan; aniversarea proclamării independenţei – 1991

 

– Ziua Naţională a Republicii Slovace. Ziua Constituţiei – 1992

 

– 1653: La această dată a fost botezat Johann Pachelbel, organist şi compozitor german (înmormântat la 9.III.1706)

 

– 1715: A murit regele Ludovic al XIV-lea (1643-1715), supranumit „Regele-Soare”; în timpul domniei sale absolutismul monarhic a atins, în Franţa, apogeul (îi este atribuită celebra expresie „statul sunt eu”); a promovat o politică externă de anexiuni; războaiele şi luxul curţii regale au ruinat ţara; a încurajat artele, literatura şi ştiinţa (n. 1638) – 300 de ani

 

– 1804: Astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar și l-a denumit Juno; este al treilea asteroid descoperit și unul dintre asteroizii mari din centura principală şi unul din cei doi mari asteroizi de tip S alături de 15 Eunomia; se estimează că Juno conține 1% din masa totală a centurii de asteroizi; denumirea sa oficială este 3 Juno;  numit astfel după numele zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera)

 

– 1848: S-a născut Auguste Forel, psihiatru, neuropatolog şi entomolog elveţian; lucrări în domeniul morfologiei şi fiziopatologiei cerebrale; a abordat şi o serie de subiecte revoluţionare pentru timpul său, cum ar fi homosexualitatea; a luptat împotriva alcoolismului (m. 1931)

 

– 1854: S-a născut compozitorul german Engelbert Humperdinck (m. 1921)

 

– 1858: S-a născut chimistul austriac Carl Auer von Welsbach; a inventat sita incandescentă pentru lămpile cu gaz care-i poartă numele („becul lui Auer”) (m. 1929)

 

– 1870, 1-2: A avut loc Bătălia de la Sedan (localitate în nordul Franţei), desfăşurată în cadrul războiului franco-prusac (iulie 1870-mai 1871), în urma căreia trupele franceze au fost încercuite şi înfrânte de cele prusace, provocând căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea şi proclamarea republicii şi a Comunei din Paris – 145 de ani

 

– 1875: S-a născut romancierul american Edgar Rice Burroughs, renumit pentru cărţile din seria „Tarzan” (m. 1950) – 140 de ani

 

– 1877: S-a născut fizicianul englez Francis Aston; a descoperit existenţa izotopilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1922 (m. 1945)

 

– 1878: S-a născut dirijorul italian Tullio Serafin (m. 1968)

 

– 1922: S-a născut Vittorio Gassman, actor şi regizor de film italian (m. 2000)

 

– 1935: S-a născut dirijorul şi muzicianul japonez Seiji Ozawa; cunoscut în special pentru interpretările lucrărilor romantismului târziu. A ajuns celebru în urma ocupării posturilor de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston (Boston Symphony Orchestra) şi de prim-dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Viena – 80 de ani

 

– 1939: Declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin atacul Germaniei asupra Poloniei (sfârşitul războiului a fost la 2.IX.1945, când s-a semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei)

 

– 1944: S-a născut dirijorul american Leonard Slatkin

 

– 1946: A fost fondată Agenţia Austriacă de Presă – APA (Austria Presse Agentur, cu  sediul la Viena)

 

– 1948: S-a născut actorul american James Rebhorn (m. 2014)

 

– 1951: S-a încheiat, la San Francisco, la iniţiativa SUA, pactul ANZUS (Australia, Noua Zeelandă şi SUA), sistem defensiv de alianţe pentru apărarea intereselor din zona Pacificului ale statelor semnatare (intrat în vigoare la 28.IV.1952)

 

– 1953: A murit violonistul francez Jacques Thibaud (n. 1880)

 

– 1957: S-a născut Gloria Estefan (născută Gloria Maria Fajardo), cântăreaţă şi compozitoare (de muzică latino şi pop-dance) americană de origine cubaneză

 

– 1962: S-a născut fostul fotbalist olandez Ruud Gullit (Ruud Dil), actualmente antrenor de fotbal; a fost căpitanul echipei naţionale a Olandei, care a câştigat Campionatul European de fotbal din anul 1988

 

– 1970: A murit François Mauriac, romancier, poet, dramaturg, eseist și gazetar francez; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1952 (n. 1885) – 45 de ani

 

– 1982: A murit Sir Clifford Michael Curzon, pianist englez (n. 1907)

 

– 1988: A murit fizicianul american Luis Walter Alvarez; a studiat particulele elementare; a construit primul accelerator liniar de protoni; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1968 (n. 1911)

 

– 2004: Un comando terorist cu 32 de membri a luat ostatici peste 1.300 de copii şi părinţi în Şcoala nr. 1 din oraşul Beslan din republica Osetia de Nord. Ei cereau retragerea ruşilor din Cecenia. După două zile de pseudo-negocieri, schimburile de focuri între teroriştii pro-ceceni şi forţele speciale ruse s-au încheiat cu moartea teroriştilor (mai puţin unul), cu moartea a 344 de civili (din care 176 erau copii) şi rănirea altor 700 de persoane. Masacrul a fost revendicat de liderul radical separatist cecen Şamil Basaev

 

– 2006: A murit György Faludy, poet şi traducător maghiar, stabilit din 1967 în Canada (n. 1910)

 

– 2010: Se încheie războiul din Irak (declanşat la 20.III.2003) – 5 ani. NOTĂ: La 20.III.2003 aviaţia americană a lansat primele raiduri asupra Bagdadului, la scurt timp după expirarea ultimatumului formulat de preşedintele SUA, George Bush, la adresa lui Saddam Hussein; purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat (la ora 4:50) declanşarea războiului

 

– 2012: A murit Hal David (numele la naştere: Harold Lane David), compozitor şi textier american (n. 1921)

 

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri miercuri, 9 iunie 2021, 06:33

Azi despre ieri – 9 iunie

...

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri vineri, 28 mai 2021, 06:04

Azi despre ieri – 28 mai

...

Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri – 21 mai
Azi despre ieri vineri, 21 mai 2021, 06:39

Azi despre ieri – 21 mai

...

Azi despre ieri – 21 mai
Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri joi, 20 mai 2021, 06:06

Azi desprei ieri – 20 mai

...

Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri marți, 18 mai 2021, 06:48

Azi despere ieri – 18 mai

...

Azi despere ieri – 18 mai
Azi despre ieri joi, 13 mai 2021, 06:42

Azi despre ieri – 13 mai

...

Azi despre ieri – 13 mai
Azi despre ieri miercuri, 12 mai 2021, 06:45

Azi despre ieri – 12 mai

...

Azi despre ieri – 12 mai
Azi despre ieri luni, 10 mai 2021, 06:02

Azi despre ieri – 10 mai

...

Azi despre ieri – 10 mai