Timisorenii fac flotari pentru obtinerea titlului de Capitala Culturala Europeana 2021
Publicat de Cosmin Meca, 31 august 2015, 14:38
Artişti, sportivi, jurnalişti sau simpli cetăţeni din Timişoara fac flotări pentru a susţine municipiul în lupta pentru titlul de capitală culturală europeană 2021. Asociaţia Timişoara capitală culturală europeană a lansat campania 21 de flotări pentru Timişoara 2021 – oraş candidat.
Până în 19 septembrie, zilnic, pe pagina de Facebook a Asociației va fi postat un video în care membri ai comunităţii locale fac 21a de flotări. Potrivit organizatorilor, campania încurajează dedicarea, creativitatea și competiția în spiritul fair play-ului pentru obținerea titlului de Capitală Europeană a Culturii în 2021.