Florin Piersic vorbeste despre moartea sa
Publicat de Cosmin Meca, 3 septembrie 2015, 09:08
Într-un interviu memorabil, actorul a susţinut un monolog emoţionant, în care s-a adresat celor care susţin că vorbeşte mult şi a amintit de marii actori care s-au stins în ultimii ani.
„Vreţi să tac? Asta am vrut eu astăzi, să tac, să nu spun nimic. Pentru ce? Pentru că a devenit laitmotiv: ‘Florin Piersic vorbeşte mult’. Păi vorbesc ca să mă auziţi şi să vă dau nişte exemple cu întâmplări din care dumneavoastră să trageţi concluzii. În ziua în care Iurie Darie, Şerban Ionescu sau Irina Petrescu nu mai pot să comunice cu dumneavoastră, nu vă pare rău că oamenii ăştia nu mai sunt? Îmi pare rău de ce spun acum, dar va veni o zi când eu n-o să mai pot să vin să vorbesc cu dumneavoastră. De ce? Pentru că eu o să fiu undeva sus, într-o stea. Şi poate unul dintre dumneavoastră o să spună: ‘Ce păcat, mă, ne mai povestea şi el câte o întâmplare, ne mai recita o poezie, mai fredona o melodie, mai făcea glume cu noi’. De ce nu vă bucuraţi de asta?”, a spus Florin Piersic.
Florin Piersic a acorda un interviu emoţionant pentru Ziarul Gândul, în care marele actor a mărturisit momentele tragice ale vieţii lui, dezamăgirile meseriei şi marea sa speranţă în bunătatea oamenilor.
Întrebat care este cel mai mare regret al vieţii sale, Florin Piersic a răspuns:
„Hamlet. Cu câteva ore înainte de a mă prezenta la examenul de admitere în Institut, am intrat într-un cinematograf. Ce film rula? Hamlet. Cu cine? Cu regele artiştilor, marele Sir Laurence Olivier. Îţi dai seama ce impact major a avut asupra mea, să-l văd pe acest uriaş actor într-o asemenea partitură?! Peste ani, după ce avusesem deja formidabila experienţă de a lucra cu Maestrul Finţi pentru rolul din „Idiotul”, acesta mi-a propus să-l joc pe prinţul Danemarcei, în regia domniei sale. Ce şansă pe mine! Am învăţat textul, am început repetiţiile, care continuau şi dincolo de scândura scenei, în lungile plimbări în care îl conduceam pe Maestru până acasă, lângă Biserica Alba, pe Calea Victoriei. Într-o zi, în timpul repetiţiei, într-un moment în care mă emoţionasem, mi-a întins o batistă. Imediat după aceea mi-a cerut-o înapoi. Am spus atunci că i-o înapoiez a doua zi, dupa ce avea să o spele mama. Totuşi, a insistat să i-o înapoiez, spunându-mi că batista înseamnă despărţire. Am zâmbit. În dimineaţa următoare, am primit un telefon care m-a împietrit. Soţia lui mă suna să-mi spună că părintele meu artistic, în noaptea aceea, plecase într-o stea… Fireşte, repetiţiile s-au oprit, iar eu am rămas cu un mare gol în suflet. O dată pentru dispariţia acestui mare regizor şi om de artă, şi a doua oară, pentru acest rol pe care începuserăm să-l creăm împreună”.
sursa: gandul.info