Restricții pe Defileul Jiului
Publicat de Liviu Goga, 8 septembrie 2015, 15:48
Circulația ar putea fi din nou restricționată pe Defileul Jiului, din 15 septembrie și până la jumătatea lui noiembrie, pentru consolidarea versanților, fiind depusă la CNADNR o cerere în acest sens din partea constructorului. Va fi închisă porțiunea dintre Bumbești Jiu și Petroșani. Constructorul cere închiderea drumului de luni până vineri, de la 09.00 la 18.00 și sâmbăta de la 09.00 la 16.00. Ion Tudor, directorul Secției Gorj a Drumurilor Naționale, a spus că solicitarea este în analiză.