Atenţionare de călătorie privind Croaţia
Publicat de Cosmin Meca, 19 septembrie 2015, 17:42
Ministerul de Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Croaţiei că autorităţile locale au luat măsuri de suspendare, pe o perioadă nedeterminată, a traficului feroviar pe relaţia Serbia-Croaţia.
„Din cauza numărului mare de migranţi, există posibilitatea apariţiei unor probleme în tranzitul rutier prin punctele de frontieră Croaţia-Slovenia de la Harmica şi Bregana şi Croaţia-Ungaria de la Gorican, Dubosevica si Baranjsko Petrovo Selo. La singurul punct de frontieră rutier deschis pe relaţia Croaţia-Serbia – Bajakovo – se înregistrează un trafic accentuat şi există posibilitatea formării de cozi semnificative, în special pentru autovehiculele de transport marfă”, precizează MAE.
Întrucât situaţia din teren poate suferi modificări de la o oră la alta, se recomandă cetăţenilor români care doresc să se deplaseze în Republica Croaţia să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat -http://www.hak.hr/en , Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate -http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate –http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilăhttp://www.ccaa.hr), pentru informaţii actualizate.
Sursa: Mediafax