Accident feroviar mortal in Olt
Publicat de Cosmin Meca, 21 septembrie 2015, 13:36 / actualizat: 22 septembrie 2015, 7:12
Pompierii Gărzii Balș și Detașamentului Slatina au intervenit în această noapte, în jurul orei 02.00, în comuna Bîrza, sat Braneț, la un accident feroviar în care au fost implicate un tren de marfă și un autoturism. Accidentul s-a produs la o trecere la nivel cu calea ferată, prevăzută cu bariere mecanice, două persoane rămânând încarcerate în autoturismul grav avariat.
La fața locului s-au deplasat 13 pompieri cu două autospeciale complexe pentru intervenție și descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul militarilor au venit și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Olt și o ambulanță tip C din cadrul SMURD Dolj.
Echipajele de descarcerare au acționat pentru scoaterea celor două victime încarcerate din autoturism, cea de-a treia victimă aflată în acesta, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Pârșcoveni, fiind preluat de un echipaj SAJ și transportat la UPU Slatina. Bărbatul prezenta traumatism caranio-cerebral și traumatism la membrul superior drept. Pompierii au îndepărtat mai multe elemente de caroserie pentru extragerea victimelor, șoferul autoturismului, în vârstă de 38 de ani, din comuna Pârșcoveni, fiind găsit, inconștient, cu leziuni incompatibile cu viața.
Pasagerul de pe bancheta din spate, în vârstă de 44 de ani, din aceeași localitate, a fost preluat de ambulanța SMURD Dolj, cu traumatism cranio-facial și traumatisme la membrele inferioare și transportat la UPU Craiova.