Alexis Tsipras a depus juramantul pentru al doilea mandat
Publicat de Cosmin Meca, 22 septembrie 2015, 10:13
La Atena, liderul stângii radicale, Alexis Tsipras a depus jurământul pentru un al doilea mandat în funcţia de premier al Greciei. Partidul său, Syriza, va forma o coaliţie de guvernare cu aliaţii săi de dreapta din administraţia anterioară: formaţiunea naţionalistă Grecii Independenţi. Noua guvernare va trebui să pună în aplicare reformele cerute de creditorii internaţionali şi să facă faţă crizei migranţilor. Instituţiile europene au salutat ieri victoria în alegerile din Grecia a partidului Syriza şi şi-au exprimat dorinţa de a continua colaborarea cu guvernul lui Alexis Tsipras. Preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker i-a solicitat premierului să continue imediat aplicarea reformelor asumate în noul program de asistenţă financiară în valoare de 86 de miliarde de euro. O primă evaluare a progreselor Atenei va avea loc în octombrie. Partidul Syriza a fost ales pentru prima dată în ianuarie, având un mandat anti-austeritate, dar în iulie a fost nevoit să accepte condiţiile creditorilor.