A demisionat Presedintele Comisiei de Cod electoral!
Publicat de Cosmin Meca, 22 septembrie 2015, 16:34 / actualizat: 23 septembrie 2015, 8:42
Deputatul PNL Mihai Voicu a demisionat din funcția de președinte al Comisiei de Cod electoral ca formă de protest față de tergiversarea de către PSD a adoptării legii votului prin corespondență, a anunțat astazi, 22 septembrie, copreședintele liberalilor, Alina Gorghiu, informeaza Agerpres.
Ea a susținut că, în cazul în care PNL ar continua să conducă această comisie, ar fi „zidul în spatele căruia PSD va putea să dirijeze marea farsă” cu privire la votul prin corespondență.
Potrivit acesteia, cei cinci liberali din Comisia de Cod electoral vor vota pentru adoptarea acestei legi.
La rândul său, Mihai Voicu a susținut că PNL nu mai are nimic de demonstrat în privința votului prin corespondență, arătând că proiectul liberalilor pe această temă există de șase luni și a fost realizat în consultare cu ambasadele și cu românii din străinătate.