Presedintele Putin l-a sunat pe Elton John!
Publicat de Cosmin Meca, 25 septembrie 2015, 09:17
Președintele rus, Vladimir Putin, l-a sunat pe starul pop britanic Elton John pentru a-și exprima disponibilitatea de a se întâlni cu el și a discuta ‘orice teme de interes’ pentru celebrul muzician, a declarat joi purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov, transmit EFE și BBC.
‘În sfârșit, au vorbit’, a afirmat acesta, într-o aluzie la farsa făcută, săptămâna trecută, de doi umoriști ruși, în urma căreia sir Elton John a fost convins că șeful statului rus l-a contactat telefonic pentru a fixa o întâlnire și a aborda problemele minorității gay din Rusia, relatează Agerpres.
El a relatat pe contul său de Instagram despre această convorbire și i-a mulțumit președintelui rus pentru că i-a oferit posibilitatea unui viitor dialog despre drepturile minorității LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali) în Rusia. La scurt timp după aceea, Kremlinul a dezmințit existența unei asemenea conversații telefonice.
Impresionat de cele întâmplate, liderul de la Kremlin l-a îndemnat pe celebrul muzician să nu se supere pe cei doi umoriști, care ‘sunt inofensivi’, ‘ceea ce nu justifică însă ‘ gluma lor, a relatat Peskov pentru Ria Novosti.
Mai mult, purtătorul de cuvânt a afirmat, într-o declarație pentru presa rusă, că le recomandă celor doi umoriști să-și ceară scuze lui Elton John’, care este ‘un interpret respectat și iubit’ în Rusia. ‘Cred că nu au procedat bine’, a comentat el.