Craiova: Concursul de Karting „Cupa Olteniei”
Publicat de Cosmin Meca, 25 septembrie 2015, 09:50
Palatul Copiilor, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj şi Primăria Municipiului Craiova, organizează ediţia a VII-a a Concursului Naţional de Karting „Cupa Olteniei”, competiţie inclusă în calendarul activităţilor extraşcolare naţionale 2015. Evenimentul va avea loc sâmbătă și duminică, în parcarea Centrului Multifuncţional Craiova, special amenajată pentru această acţiune. La manifestare şi-au anunţat prezenţa 130 de piloţi şi instructori, de la Palate ale Copiilor din ţară. Vineri va avea loc primirea competitorilor, iar sâmbătă, între 9.00 şi 17.00, vor avea loc antrenamente şi calificări, urmând ca duminică, de la ora 12.00, să se desfășoare finalele, încheiate cu festivitatea de premiere, de la ora 16.00.