Spectacole şi festivaluri la Colibri
Publicat de Cosmin Meca, 2 octombrie 2015, 05:36
Duminică, 4 octombrie, la ora 11.00 ne bucurăm de „Prinţul Broască”, un spectacol de Veselin Boidev după Fraţii Grimm, în regia lui Todor Valov, scenografia şi costumele Stefka Kyuvlieva, cu păpuşi realizate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova şi Aurelia Sadovska. Alături de actorii Cosmin Dolea, Adriana Ioncu, Alis Ianoş apare Geo Dinescu, deja cunoscută publicului din cadrul „Festivalului Puppets occupy street” şi în contextul altor evenimente organizate în Craiova. Spectacolul a fost distins în 2014 cu Premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Animaţie „Gulliver” de la Galaţi.
Păpuşile şi poveştile Colibri vor face spectacol săptămâna viitoare nu doar pe scena de acasă, ci şi la Iaşi şi Alba Iulia.
Marţi, 6 octombrie 2015, reprezentaţia Prinţul Broască se va juca în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iaşi, ajuns anul acesta la cea de-a VIII-a ediţie, organizat de Teatrul pentru copii şi tineret „Luceafărul” în colaborare cu Consiliul Judeţean Iaşi.
Joi, 8 octombrie 2015, cea mai recentă premieră a Teatrului Colibri, „Vrăjitorul din Oz”, va fi prezentată la Festivalul Internaţional de Teatru „Poveşti” de la Alba Iulia, eveniment organizat de Teatrul de Păpuşi Prichindel în colaborare cu Consiliul Judeţean Alba. „Vrăjitorul din Oz”, cel mai nou titlu din repertoriul Teatrului Colibri Craiova, este un musical pentru copii, adaptare după L. Frank Baum, cu scenariul şi regia semnate Cristian Mitescu, scenografia Eugenia Tărăşescu – Jianu, muzica Alexandru Berehoi, coregrafia Ionuţ Sergiu Anghel. Spre Oraşul de smarald, pe urmele „Vrăjitorului din Oz” vor porni actorii: Mugur Prisăcaru, Alis Ianoş, Cosmin Dolea, Emanuel Popescu, Daniel Mirea, Ionica Dobrescu, Rodica Prisăcaru, Adriana Ioncu, Alla Cebotari.
Odată revenit la Craiova, „Vrăjitorul din Oz” va urca pe scenă la Colibri sâmbătă, 10 octombrie 2015, de la ora 18.00.
Sursa: lupamea.ro