Rugby: România, victorie de senzație cu Canada!
Publicat de Cosmin Meca, 7 octombrie 2015, 07:04 / actualizat: 30 ianuarie 2021, 12:17
Reprezentativa de rugby a României a învins formației Canadei, cu scorul de 17-15 (0-8), după o revenire de senzație, marți seara, la Leicester, în al treilea joc al ”stejarilor” în Grupa D a Cupei Mondiale 2015 din Anglia și Țara Galilor.
”Stejarii” au fost conduși cu 15-0, dar au avut o revenire remarcabilă în ultima jumătate de oră, smulgând in extremis victoria în fața ”arțarilor”. România a reușit cea mai mare revenire din istoria Cupei Mondiale, potrivit site-ului oficial al competiției, fapt care a făcut ca sursa menționată să titreze ”Oakstraordinary!” (joc de cuvinte între extraordinar și Oaks — stejarii).
Echipa României a făcut cea mai slabă primă repriză a sa la acest Mondial, fiind aproape permanent în defensivă și făcând multe greșeli tehnice. Vlaicu a ratat două lovituri de pedeapsă de la mare distanță, iar nord-americanii au înscris dintr-o lovitură de pedeapsă și un eseu.
”Stejarii” și-au oferit acum șansa de a prinde locul al treilea în grupă în cazul unei victorii cu Italia, duminică, iar acest lucru ar fi sinonim cu calificarea directă la CM 2019.
Sursa: Agerpres