Festivalul Serile Lipatti în Argeș
Publicat de Liviu Goga, 8 octombrie 2015, 11:04
În perioada 10 – 31 octombrie, are loc, la Conacul de la Fundăţeanca, Festivalul Serile Lipatti. În această ediţie, vor fi susţinute cinci concerte de prim rang. Unii dintre interpreţii români vor fi secondaţi, în calitatea lor de mari maeştri, de studenţii lor eminenţi. Invitatul de onoare al Serilor Lipatti este pianistul norvegian Christian Ihle Hadland, care va susţine două concerte la Ateneul Român, în datele de 8 şi 9 octombrie, iar apoi, pe 10 octombrie, va veni la Conacul Lipatti pentru un recital în deschiderea seriilor camerale din această toamnă. Acest eveniment de marcă este închinat memoriei marii personalităţi culturale româneşti, pianistiul Dinu Lipatti, şi se încadrează prin proiectul Lipatti Evenings, în programul „Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european“, susţinut printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstei şi Guvernul României. Finanţarea serilor camerale de la Conacul Lipatti este sprijinită substanţial printr-o finanţare nerambursabilă şi de către CJ Argeş, dar şi de către Institutul Cultural Român, care a intrat în parteneriat cu Asociaţia Art a la carte.