Ediţia din acest an a celei mai faimoase manifestări de benzi desenate din Balcani – a 13-cea – a început sub semnul îngrijorătorului exod musulman spre Germania, fapt care a şi făcut, de altfel, imposibilă prezenţa croatului Igor Kordey, invitat special, la propria expoziţie prin închiderea graniţelor cu Serbia de către Croaţia. El a fost absent, probabil, şi la lansarea albumului „Tarzan – Reke krvi (Rivers of Blod)”, din ultima zi a festivalului, dar, de data aceasta, din cauza întârzierilor tipografiei, astfel încât albumul va fi lansat la apropiatul Salon de carte de la Belgrad.
Marele invitat al manifestării, prezent în materialele promo ale festivalului, a fost Zagor, un personaj imaginat de editorul Sergio Bonelli în 1961, ale cărui aventuri apar cu regularitate săptămânală de atunci, atât în Italia, cât şi în Turcia, Grecia, Israel, dar cu un impact puternic în Croaţia, Serbia şi statele ex-iugoslave. Din lunga listă a autorilor care au lucrat la această serie, au fost prezenţi la Belgrad scenaristul Moreno Burattini şi desenatorul Walter Venturi. Acesta din urmă şi-a lansat şi voluminosul volum BD „Veliki Belconi” (Il Grande Belzoni).
Deschidere în forţă
Conform ritualului, prima zi a fost marcată de deschiderea oficială a expoziţiilor, un inedit carnaval cu personaje BD, şi o festivitate de premiere, atât a celor mai reuşite costume cât şi a invitaţilor de onoare ai festivalului, dar şi a laureaţilor concursului anual de benzi desenate.
Expoziţiile au cuprins planşele participante la concurs, apoi o mare selecţie de originale „Zagor”, un medalion dedicat „Veliki Belconi” şi o sală pentru autorul Igor Kordey cu al său Tarzan. Holul de la intrare a fost acordat expoziţiei Zdravko Zupan, unul din decanii de vârstă (un fel de Puiu Manu) ai benzii desenate sârbe, care a şi fost recopensat cu un premiu pentru întreaga sa activitate.
Paneluri, lecturi, lansări de volume BD
Cele mai interesante puncte ale festivalului mi-au părut analiza lui Zoran Đukanović asupra celor două volume BD ale lui Boris Stanić – „Radosav” şi „Atentat”, ambele făcând parte dintr-o trilogie ce abordează delicata temă a atentatului de la Sarajevo, apoi prezentarea istoriei benzii desenate cehoslovace, o lucrare impresionantă în două volume, săvârşită de doi tineri universitari – Tomáš Prokůpek şi Martin Foret, aniversarea benzii desenate sârbe, amplul proiect de digitalizare a întregii producţii BD pentru Biblioteca Naţională a Serbiei, privirea spre BD-ul portughez susţinută de simpaticul Paulo Monteiro, prezentarea Andrijanei Ružić despre filmele de desene animate ale lui Osvaldo Cavandoli („Linia”).
Am ratat din cauza plecării, deoarece multe din activităţile din program au avut loc şi duminică, prezentarea situaţiei BD din Montenegro, de Simon Vučković, precum şi cea din Seattle, pe care urma s-o susţină artistul american din BD-ul underground Pat Moriarity.
Grupul BDC a avut şi el o pondere în acest festival, dar o voi aborda într-un material viitor.
Un spaţiu generos, în interiorul Casei de cultură studenţeşti (Studentski Kulturni Centar), organizatorul acestei manifestări, a găzduit pe toată durata manifestării standuri de vânzare de albume BD, asaltate de sute, dacă nu mii, de cumpărători.
Nu pot încheia fără să-i amintesc pe cei din fruntea echipei de organizare: directorul Milosav Pješčić şi coordonatorul Aleksandar Uzelac, care merită toate aprecierile noastre.
sursa: http://www.lumiparalele.ro/