EURO 2016: Calificare istorică pentru România
Publicat de Cosmin Meca, 12 octombrie 2015, 06:29
Naţionala de fotbal a României s-a calificat la EURO 2016, duminică seara, după ce a învins reprezentativa Insulelor Feroe cu scorul de 3-0 (2-0), la Torshavn, în ultimul său meci din Grupa F a preliminariilor.
Golurile marcate de Constantin Budescu (4, 45+1) şi Alexandru Maxim (82) au parafat o calificare amânată de mai multe ori.
Cu patru jucători noi faţă de meciul cu Finlanda, Măţel, Pintilii, Popa şi Budescu, tricolorii au deschis scorul rapid în Feroe, în min. 4, când Raţ i-a pasat înapoi lui Budescu, iar jucătorul Astrei a marcat cu un şut de la marginea careului: 0-1.
Aflată în avantaj pe tabelă, România nu a forţat şi s-a complăcut într-un joc de angajament, care a convenit gazdelor. Pe acest fond, feroezii au avut o ocazie bună prin Hansson (18), al cărui la colţul scurt a fost scos de Tătăruşanu.
Popa a avut o acţiune personală frumoasă, dar a şutat dezamăgitor la capătul unui slalom (30). Torje a tras şi el pe lângă poartă (34), după care gazdele au ratat o mare ocazie, prin fundaşul Nattestad (36), care a reluat pe lângă poartă din 5 metri, de lângă Grigore.
În ultimele momente ale primei reprize, Budescu a trimis un şut centrare de pe partea dreaptă, care l-a surprins pe Nielsen şi a intrat sub bară (45+1), majorând avantajul tricolorilor.
Feroe a ratat o mare ocazie în debutul reprizei secunde, prin Hansson, scăpat singur cu Tătăruşanu, care a respins cu piciorul (47).
Torje a ratat prima situaţie notabilă a tricolorilor în repriza secundă, şutând peste poartă (55), iar gazdele au replicat prin Bartalsstovu (61), care a ratat şi el ţinta.
Budescu a fost aproape de hat-trick (74), dar portarul Nielsen s-a întins şi a respins în corner. România a reuşit al treilea său gol, în min. 82, prin Alexandru Maxim, la patru minute de la intrarea sa pe gazon, după ce a recuperat o minge şi a combinat cu Bogdan Stancu: 0-3.
Până la final nu s-a mai întâmplat nimic şi România a obţinut a cincea calificare la un turneu final de Campionat European, după cele din 1984 (tot Franţa), 1992, 2000 şi 2008.
România a încheiat preliminariile neînvinsă şi cu o apărare excelentă, încasând doar două goluri, ambele pe teren propriu.
Au evoluat echipele:
Feroe:
1. Gunnar Nielsen – 2. Jonas Tor Naes (căpitan), 15. Odmar Faeroe, 5. Ragnar Nattestad (17. Rogvi Baldvinsson, 84), 9. Gilli Soerensen – 10. Christian Holst (22. Andreas Lave Olsen, 69), 14. Soelvi Vatnhamar (18. Arni Frederiksberg, 69), 16. Kaj Bartalsstovu – 6. Hallur Hansson, 8. Brandur Hendriksson – 11. Joan Edmundsson. Selecţioner: Lars Olsen.
Rezerve neutilizate: 23. Tordur Thomsen, 12. Teitur Gestsson – 3. Viljormur Davidsen, 4. Erling Jacobsen, 13. Pol Johannus Justinussen, 20. Roaldur Jakobsen, 21. René Joensen, 19. Klaemint Olsen.
România:
12. Ciprian Tătăruşanu – 16. Alexandru Măţel, 6. Vlad Chiricheş, 21. Dragoş Grigore, 3. Răzvan Raţ (căpitan) – 5. Ovidiu Hoban, 8. Mihai Pintilii – 22. Adrian Popa, 20. Constantin Budescu (18. Andrei Prepeliţă, 88), 22. Gabriel Torje (10. Alexandru Maxim, 78) – 19. Bogdan Stancu (15. Denis Alibec, 90). Selecţioner: Anghel Iordănescu.
Rezerve neutilizate: 1. Costel Pantilimon, 23. Silviu Lung Jr – 2. Paul Papp, 4. Cosmin Moţi, 14. Steliano Filip, 7. Alexandru Chipciu, 17. Lucian Sânmărtean, 13. Claudiu Keşeru, 9. Florin Andone.
Sursa: jurnalul.ro