Festivalul Naţional de Folk Trivale Fest
Publicat de Liviu Goga, 22 octombrie 2015, 10:07
Festivalul Naţional de Folk Trivale Fest, aflat la prima ediţie va avea loc marţi, 27 octombrie, începînd de la ora 17.00, la Teatrul Alexandru Davila din Pitești. Evenimentul este organizat de Primăria Piteşti, prin Centrul Cultural. Festivalul va cuprinde un concurs de muzică folk, dar şi recitaluri extraordinare, susţinute de cunoscuţii interpreţi Mircea Baniciu şi Ducu Bertzi. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile pentru iubitorii acestui gen muzical.