CNN finanteaza un serviciu video online destinat tinerilor
Publicat de Cosmin Meca, 22 octombrie 2015, 11:36
Postul TV american de ştiri CNN a finanţat lansarea începând de marţi a unui serviciu video online numit ‘Great Big Story’ (GBS), care va oferi zilnic subiecte de tip magazin destinate unui public mai tânăr decât cel obişnuit al canalului, informează AFP.
Canalul dispune un website (greatbigstory.com), dar şi de aplicaţii mobile ce pot fi descărcate pe cele mai multe smartphone-uri.
‘Great Big Story’ intenţionează să îşi difuzeze mare parte din conţinut pe reţelele sociale şi doreşte să fie prezent pe toate suporturile şi aplicaţiile cele mai populare.
Noua companie a declarat că a primit de la CNN o investiţie pentru mai mulţi ani, dar nu aparţine postului de ştiri sau Turner Group, compania sa mamă (ea însăşi filială a ‘Time Warner’).
‘Great Big Story’, a cărui echipă are aproximativ treizeci de persoane, a declarat că are şi alţi ‘parteneri’, potrivit unui comunicat publicat marţi.
Primele videoclipuri difuzate online au fost de tip magazin, având durata de câteva minute şi referindu-se la personalităţi actuale sau din trecut. Între trei şi cinci videoclipuri vor fi postate zilnic pe acest canal video.
Andrew Morse, responsabil pentru conţinutul digital al CNN şi participant la proiect a spus că ‘Great Big Story’ este un ‘canal independent’, conceput ‘să vină în contact cu un public nou, prin modalităţi noi’, a explicat el într-o notă trimisă AFP.
‘Great Big Story’ vizează în special ‘Generatia Y’, tinerii născuţi după 1980 şi care au cunoscut internetul dintotdeauna sau aproape dintotdeauna.
‘GBS nu este nici cinic, nici umoristic. Alţii au ocupat deja aceste nişe. Noul canal nu caută decât un singur lucru: să spună poveşti într-o manieră inegalabilă şi optimistă’, a explicat Andrew Morse, citat de AFP.