Drumuri refăcute de CJ OLt
Publicat de Liviu Goga, 30 octombrie 2015, 13:43
Trei porţiuni de drum judeţean, care au fost afectate de alunecări de teren, vor fi refăcute de CJ Olt, forul judeţean alocând peste 4,5 milioane de lei pentru aceste lucrări. În acest sens, aleşii judeţeni au aprobat documentaţiile tehnico economice pentru aceste investiţii. Este vorba despre refacerea drumului judeţean DJ 546, în comuna Teslui, a drumului judeţean DJ 678E, în comuna Dobroteasa, şi a drumului judeţean DJ 703C, în comuna Cungrea. Reprezentanţii CJ Olt au precizat că, pe raza judeţului, în anii 2014-2015, au căzut cantităţi importante de precipitaţii, fapt ce a condus la creşteri de niveluri şi debite pe cursurile de apă, producându-se inundaţii care au afectat unele drumuri judeţene. Pe DJ 546, DJ 678E şi DJ 703C s-au produs alunecări de teren grave, care prezintă pericol pentru circulaţia rutieră sau chiar imposibilitatea circulaţiei rutiere sau pietonale.