Bani in locul tichetelor de calatorie
Publicat de Cosmin Meca, 25 noiembrie 2015, 09:27
Pensionarii care nu folosesc tichetele de călătorie ar putea solicita decontarea lor, se arată într-o propunere legislativă care a primit, ieri, raport favorabil din partea Comisiei de muncă a Senatului. În expunerea de motive se arată că astfel se va putea evita specula şi evaziunea fiscală. Iniţiatorul proiectului, senatorul social-democrat Alexandru Cordoş, susţine că s-a constatat că unii pensionari care nu folosesc această facilitate au ajuns să vândă tichetele speculanţilor. Senatul este prima cameră sesizată în acest caz, plenul urmând să se pronunţe asupra proiectului săptămâna viitoare.