Invatamant: o noua disciplina ar putea deveni obligatorie!
Publicat de Cosmin Meca, 30 noiembrie 2015, 19:34
Disciplina “Noţiuni de prim-ajutor” ar putea deveni obligatorie în învăţământul preuniversitar şi universitar, în baza unei propuneri legislative de modificare a Legii educaţiei. Iniţiativa a fost depusă la 25 noiembrie la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor şi se află în consultare publică până la data de 30 decembrie 2015. Iniţiatorii îşi motivează acest demers prin necesitatea ca fiecare individ să ştie să acţioneze atunci când se află în faţa unei urgenţe medicale sau să cunoască modalităţile de a evita sau reacţiona în faţa unui pericol cu potenţial vital.