O scurtă istorie a zilei noastre naţionale

Publicat de Cosmin Meca, 1 decembrie 2015, 09:13

De la înfiinţarea sa ca stat, România a avut trei date diferite pentru sărbătorirea zilei naţionale. Prima dintre acestea a fost 10 mai, celebrată în timpul perioadei monarhice constituţionale (1877-1947). Odată cu instaurarea regimului comunist şi până la căderea dictaturii ceauşiste, în anul 1989, sărbătoarea a fost marcată pe data de 23 august. După cum bine ştim cu toţii, începând cu anul 1990, ziua naţională a statului român este sărbătorită la 1 decembrie.

10 mai – zi cu semnificaţie istorică triplă

Să începem cu începutul. De ce a fost sărbătorit momentul 10 mai ca zi naţională? Răspunsul e simplu: marchează trei momente extrem de importante în istoria statului român modern. Primul dintre acestea este alegerea ca principe a lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, la 10 mai 1866. La exact 11 ani după acest moment, după ce Mihail Kogălniceanu proclamase, la 9 mai, independenţa de stat faţă de Imperiul Otoman, principele Carol decide ca 10 mai să fie celebrată ca fiind ziua proclamării independenţei. La 10 mai 1881 au avut loc serbările ce au marcat înfiinţarea Regatului României, conform deciziei parlamentare din 14 martie/26 martie 1881. Trei momente importante din istoria ţării noastre, toate având un numitor comun: ziua de 10 mai. Aceasta a fost serbată în fiecare an, până în 1947, când ultimul rege al României, Mihai I, a fost nevoit să abdice.

Cum era sărbătorită 10 mai ca zi naţională? Din relatările vremii, se pare că evenimentul era marcat cu mare fast, cel puţin în Bucureşti. Iată, de exemplu, ce declara scriitorul Horia Furtună, de la microfonul radioului, în anul 1941:

„În dimineaţa zilei de 10 mai, bubuitul tunurilor din Dealul Spirii reamintea Capitalei sărbătoarea. Pe străzile şi bulevardele pe unde avea să treacă cortegiul, casele şi prăvăliile erau împopodobite cu drapele. Tramvaiul electric era oprit de la 8 dimineaţa iar cel cu cai de la 9 şi numai tramcarele puteau circula pe străzile libere.

Lumea venea înţesându-se pe trotuare şi umflând frânghiile întinse de-a lungul lor; parcursul era Calea Victoriei, strada Carol, bulevardul Maria, Calea Rahovei, Mitropolie. La 10 şi jumătate se auzeau din nou tunurile de la Arsenal. Cortegiul pleca de la Palatul Regal spre Te deum-ul de la Mitropolie. În frunte – prefectul poliţiei cu un pluton de jandarmi călare. Apoi veneau Maiestăţile lor Regele şi Regina într-o trăsură de mare gală trasă de patru cai negri având în dreapta şi în stânga ofiţeri călare. Cortegiul se încheia cu un alt pluton de jandarmi. Pe întreg parcursul trupele prezentau armele, muzicile cântau imnul regal, lumea striga <<Ura!>> şi florile cădeau din balcoane”.

„Trăiască 23 august, ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist”

Toate aceste manifestări legate de ziua de 10 mai devin istorie odată cu înlăturarea definitivă a conducerii monarhice, la 30 decembrie 1947. Probabil că cei mai mulţi dintre noi cunosc această dată, deoarece marchează momentul abdicării ultimului rege al României, Mihai I. Comuniştii, deşi au făcut parte până atunci din guvernele de la Bucureşti, preiau conducerea ţării, obligându-l pe monarh să ia calea exilului.

Cu toate acestea, nou-înfiinţata Republică Populară Română nu a preluat data de 30 decembrie ca fiind ziua naţională a statului. De ce? Pentru că tot ce era legat de perioada regalităţii trebuia şters definitiv din istoria ţării. A fost aleasă, în schimb data de 23 august, având o importanţă crucială, reală (chiar dacă vorbim de alegerea făcută de conducătorii comunişti ai vremii) pentru statul român. Bineînţeles, vorbim de momentul 23 august 1944, cunoscut mai ales prin celebrul anunţ făcut la radio de către regele Mihai I, care declara, în acel moment: „România a întors armele împotriva Germaniei naziste şi se alătura Coaliţiei Naţiunilor Unite”.

„Trăiască 23 august, ziua eliberării patriei noastre de sub jugul fascist” era sloganul oficial al paradelor dedicate zilei de 23 august. Începând cu anul 1948 şi până în 1989, această dată a fost sărbătorită ca zi naţională a statului, fie că a fost vorba de Republica Populară Română  sau Republica Socialistă România.

Celebrarea acestei date a început încă din anul 1945, în plin regim monarhic. Bineînţeles că regele nu participa la ceremonii, dar comuniştii, care, treptat, au început să acapareze puterea, aveau încă un motiv de a sfida conducerea monarhică de la acea vreme. După abdicarea regelui Mihai I, comuniştii se foloseau de paradele din ziua de 23 august pentru a aduce omagii Armatei Roşii, Rusiei Sovietice, iar, mai apoi, Partidului Comunist Român şi conducătorilor acestuia. După ce Nicolae Ceauşescu reuşeşte să devină lider al statului, dar, mai ales, odată cu citirea Tezelor din iulie, de către dictator, în faţa Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român, la 6 iulie 1971, ziua de 23 august s-a transformat din sărbătoare naţională într-o adevărată celebrare a cultului personalităţii ceauşeştilor.

Mulţi dintre noi au participat la paradele organizate cu ocazia zilei naţionale a statului comunist. Pentru cei mai tineri, relatările părinţilor sau ale bunicilor sunt edificatoare. Populaţia era mobilizată pentru a participa la defilări, aveau loc programe artistice, se cântau cântece patriotice – toate acestea pentru glorificarea Partidului Comunist Român şi, în special, a „mult iubitului conducător”. Miile de muncitori, dar şi tinerii pionieri şi utecişti ovaţionau:

„Cu dragoste ne exprimă mândria,

Pentru trecut şi pentru viitor,

Partidul, Ceauşescu, România”

„Cu partidul nostru în frunte,

Noi avem victorii multe!”

„În zi de august, ţara înalţă imn de slavă

Spre a-şi cinsti viteazul erau conducător

Trăiască tricolorul şi comunista eră!

Trăiască Ceauşescu şi-al ţării viitor!”

Ultima celebrare a datei de 23 august ca zi naţională a statului a avut loc în anul 1989, cu câteva luni înainte de sfârşitul cuplului dictatorial şi, odată cu acesta, a regimului comunist din România. Evenimentul nu a mai avut loc în Piaţa Aviatorilor sau pe Stadionul 23 august din Bucureşti, aşa cum se obişnuia până atunci, ci pe Cheiul Dâmboviţei. Defilarea s-a făcut prin faţa unei tribune improvizate, la Casa Radio, a cărei construcţie nu a fost definitivată nici până în ziua de astăzi. Serbarea nu a mai avut amploarea din anii anteriori, tensiunile din sfera politică internaţională apăsând puternic asupra conducerii comuniste a statului român. Evenimentele din acea perioadă prevesteau sfârşitul dictaturii lui Ceauşescu.

Revoluţia din decembrie 1989 era iminentă, dat fiind faptul că blocul ţărilor comuniste se prăbuşea încetul cu încetul. Ziua de 23 august nu a mai fost sărbătorită de atunci, poate doar de către nostalgici.

Odată cu trecerea la capitalism, începută încă din timpul Revoluţiei din 1989, au început să fie emise măsuri legislative necesare restructurării administrative a statului. Una dintre acestea a fost legea nr.10 din 31 iulie 1990, prin care ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi naţională. Încă de la început, ideea adoptării acestei date a stârnit controverse, însă ele au rămas la stadiul de dezbatere.

S-a hotărât, astfel, ca ziua naţională a României să amintească de momentul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Evenimentul petrecut la Alba Iulia a consfinţit, de fapt, doar unirea Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi Crişanei cu Vechiul Regat, pentru că teritoriile Basarabiei şi Bucovinei erau deja alipite României.

Iată, deci, cum a evoluat situaţia zilei naţionale a statului român, de-a lungul perioadei sale de existenţă. Au fost 3 zile naţionale, celebrate la date diferite, în funcţie de regimurile de conducere ale vremii. La început a fost 10 mai, a urmat 23 august şi, în final, 1 decembrie. Toate aceste date au marcat momente de cotitură în istoria ţării noastre, motiv pentru care au fost celebrate cu mare mare fast, de fiecare dată.