Decizie in cazul patronilor clubului Colectiv: raman in arest!
Publicat de Cosmin Meca, 2 decembrie 2015, 19:41
Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia procurorilor faţă de plasarea celor trei patroni în arest la domiciliu şi le-a prelungit definitiv cu 30 de zile măsura arestului preventiv. Paul Gancea, George Anastasescu şi Costin Mincu sunt arestaţi preventiv din 3 noiembrie pentru acuzaţiile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în dosarul incendiului de la clubul Colectiv. În cadrul anchetei oamenii legii au pus sechestru pe averea celor trei asociaţi de la club, pe cea a patronilor de la firma de artificii care a asigurat spectacolul pirotehnic din 30 octombrie şi că a fost începută urmărirea penală faţă de cele două persoane juridice reprezentate de aceştia.